Casa Danielescu a continuat povestea vremurilor apuse, desprinsă din secolul XX, în dinamismul unui prezent ce nu lasă răgaz la meditaţie şi relaxare. Conceptul propus distruge aceste mituri şi vine în sprijinul musafirilor găzduiţi, oferindu-le posibilitatea conturării unui spaţiu intim, propriu, specific trăsăturilor de gen şi ale activităţilor cotidiene.
Mediul gândit este unul ideal pentru sărbătorirea momentelor importante în compania celor apropiaţi, pentru întreprinderea unor activităţi direcţionate de tip business, pentru savurarea celor mai alese preparate culinare specifice bucătăriei româneşti şi internaţionale sau pentru organizarea diferitelor tipuri de mese festive.
Casa Danielescu propune şi respectă un set de valori de tip tradiţional alăturate în cel mai armonios mod eleganţei şi confortului de 4 stele. Astfel, trăsături precum responsabilitate, profesionalism, decenţă sau respect sunt regăsite atât în cadrele vizibile ale servirii oaspeţilor, cât şi în zonele cu acces limitat, în spatele meselor frumos aranjate sau ale platourilor bogate.