De Dragobete, se sărută românește!

Vizualizari: 2932

Postat de romaniaturistica

Ultima modificare: 24.02.2018 11:44
De catre: administrator

Judet: BRASOV

Localitate: MUNICIPIUL BRASOV

Rating (0 voturi):

Rating personal: (nu sunteți logat)

Data adaugarii: 02.02.2014

De Dragobete, se sărută românește!

24 Februarie - De Dragobete, se sărută românește!

Sărbătoarea din data de 24 februarie, numită în folclorul popular, Dragobete este o închinare a românilor în fața celui mai frumos sentiment al omului - dragostea. Ne-am obișnuit, potrivit concepției folclorului popular, ca atât la noi, cât și la alte popoare creștine, o zi de sărbătoare să fie neaparat legată de consacrarea unui sfânt.

Originea sărbătorii

Etnograful Marcel Lutic susține că "Majoritatea denumirilor pentru această sărbătoare sunt calchieri după numele din slava veche a praznicului "Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul", sărbătoare numită în spațiul slav "Glavo-Obretenia".

Românii au adaptat această denumire din slavă, așa apărând în veacurile evului mediu denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), până când, probabil sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales în sudul și sud-vestul României, denumirea "Dragobete".

După 1990 ea s-a extins aproape în toate regiunile țării în așa fel încât astăzi se poate vorbi de o sărbătoare a dragostei la români. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.

Dragobete, zeul fertilității Dragobetele a fost, prin excelență, o sărbătoare a fertilității puse sub semnul unei magii albe, o zi a constituirii perechilor atât pentru oameni, cât și pentru animale și păsări.

Pe lângă valențele de divinitate protectoare a animalelor și a păsărilor, strâns legată de fertilitate, de renașterea naturii, Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare, din veșnicul cult al fertilității.

A fost o perioadă în care Dragobetele a fost asemuit cu un tânăr voinic, chipeș, înalt, care în fiecare toamnă cădea într-un somn atât de puternic că nu se mai trezea decât la începutul primăverii. Era întruchiparea dreptății și un adept al magiei albe, gata să sară în ajutor pentru o tânără sau un tânăr cuprinși de magia vrăjilor.

Credințe și obiceiuri

În ziua de Dragobete, fetele şi băieţii se îmbracă în haine de sărbătoare şi cutreieră câmpiile şi pădurile cântând şi culegând flori de primăvară.

Ghioceii şi viorelele culese se pun la icoane şi se păstrează până la Sânziene când sunt aruncate pe râu. O altă floare este "Floarea iubirii", o plantă cu frunze în formă de lance și flori roz-purpurii, care crește în locuri înalte. Fata îndragostită se culca cu această floare sub pernă și dacă îl visa pe cel iubit era semn bun că se puteau căsători.

Când se strâng mai mulţi, tinerii fac o horă, sărută şi îmbrăţişează fetele pe care le plac.

În unele zone există obiceiul numit ‘zburătorit’, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru următorul an (fiind foarte des urmate de logodne adevărate), sau frății de sânge între fete și băieți. Dragobetele este un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

În unele zone, exista obiceiul ca fetele îndrăgostite să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e născută din surâsul zânelor’ (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă şi fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.

Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile. De la această sărbătoare nu lipsesc nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuie să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbaţii erau atenţi să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Deoarece exista credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai îndrăzneţe, care chiar îşi doreau să fie ‘pedepsite’ de Dragobete. Chiar dacă mai ‘pedepsea’ femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tinerilor, în general, şi îndrăgostiţilor, în mod special.