Fasching-Festivalul Clatitelor
Vizualizari: 3109
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 23.02.2017 20:17
De catre: administrator
Judet: BRASOV
Localitate: PREJMER
Rating (0 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Fasching-Festivalul Clatitelor
Carnavalul - Fasching în limba germană - este un obicei reînviat la iniţiativa tinerilor din Prejmer, el fiind moştenit de la comunitatea saşilor, majoritară în localitate timp de sute de ani. Carnavalul se organizează înainte de intrarea în Postul Paştelui, potrivit calendarului Bisericii Evanghelice fiind un bun prilej pentru reunirea comunităţii, un moment de bucurie, dans şi voie bună.
Obicei săsesc. În esenţă, ca eveniment, acesta începea cu o seară înaintea Carnavalului, când tinerii confecţionau măştile pentru a doua zi, în atmosfera tradiţională a cântecelor şi dansurilor populare germane. Dimineaţa, cete de feciori mascaţi porneau a cutreiera satul, călare sau pe jos însoţind nelipsita căruţă în care se coceau clătite pufoase. Din alai făceau parte acordeonişti, toboşari, trompetişti mascaţi care în periplul lor primeau în schimbul clătitelor făină, zahăr, ouă, vin sau bani pe care le foloseau apoi la prepararea gogoşilor servite la Balul Mascat.
Mirii din căruţă. Caravana clătitelor, în care toate rolurile sunt jucate de băieţi mascaţi porneşte dimineaţa prin sat. Într-o căruţă dotată cu plită, "Mama grasă" si "Mama slabă", doi flăci cu talente culinare, costumaţi în bucătărese, învârtesc clătite. Tineri mascaţi, pe cai aprigi, deschid drumul căruţei în care se rumenesc clătitele, sub ochiul fardat a celor doup "mame"."Mirele şi mireasa", doi băieţi deghizaţi, şi ajutoarele lor cântă, chiuie, bat din poartă în poartă şi « joacă » lumea ieşită în stradă să-i admire. "Înainte, convoiul era deschis de un măgar. La apariţia caravanei, domnişoarele ieşeau în poartă cu făină, ulei, din care aveau să se facă gogoşile pentru petrecerea ce urma seara".
Cum era pe vremuri. Odinioară, Fasching-ul era organizat de tinerii care urmau să plece primăvara în armată. Punctul de atracţie îl reprezentau clătitele. Mirosul era atât de ademenitor, încât fetele se apropiau foarte mult de căruţă pentru a primi desertul dorit. Atunci feciorii costumaţi le răpeau, primind în schimbul eliberării lor diferite produse. La ediţiile de până acum, organizatorii au propus un concurs pentru gospodinele de la pensiunile din Prejmer şi din împrejurimi. Ele se întrec într-o competiţie a celor mai interesante şi apetisante clătite.Ziua se încheie cu parada măştilor şi petrecerea Balului Mascat continuă până în zori. Legenda spune că zgomotul şi hărmălaia pe care tinerii o provoacă în această zi este menită să alunge spiritele rele ale iernii, frigul şi vremea geroasă, pentru a aduce în loc binecuvântata căldură a primăverii.
Liana Adam