Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Festivalul Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i Cântu’ și Jocu”, Tășnad

Postat de administrator

Ultima modificare: 28.09.2024 15:05 De catre: administrator

Judet: SATU MARE

Localitate: TASNAD

Data inceput: 02.11.2024

Data final: 03.11.2024

Vizualizari: 1603

Data adaugarii: 22.06.2016

Festivalul Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i Cântu’ și Jocu”, orașul Tășnad, județul Satu Mare

 

Comunitatea, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi folclorul local în port, dans şi cânt popular, are nevoie de acţiuni care să lărgească lumea lor spirituală, să fie în stare să iscodească singuri în rădăcina neamului nostru românesc pentru a-şi forma convingeri durabile de a purta şi transmite mai departe graiul nostru românesc, portul, cântecul şi dansul popular şi nu în ultimul rând obiceiurile şi tradiţiile noastre locale.

Festivalul de folclor se desfăşoară într-o singură zi, sub formă de concurs, un juriu competent evaluând formaţiile participante conform criteriilor şi secţiunilor de pe fişa de jurizare.

Evenimentul va cuprinde două părţi, prima fiind destinată concursului propriu-zis când vor evolua pe scenă ansambluri folclorice, solişti vocali şi instrumentişti pe secţiuni şi categorii de vârstă, conform regulamentului de participare, fiind acompaniaţi de orchestra festivalului, iar partea a doua va reprezenta gala de premiere.

Duminică 5 noiembrie 2023, la Sala de Spectacole Unirea din localitatea Tășnad are loc Festivalul Interjudețean de folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’!” ediția a XXIII- a, organizat de Primăria și Consiliul Local al Orașului Tășnad, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Casa de Cultură Tășnad și Asociația „Muguri de Vis”.

Regalul folcloric debutează la ora 14:30 cu Parada portului popular urmată de concursul propriu-zis, în care spectatorii vor avea parte de un periplu muzical – coregrafic din județele: Sibiu, Cluj, Bihor, Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Suitele coregrafice sunt punctate de momente muzicale, în compania soliştilor instrumentiști ai Ansamblului Folcloric Cununița din Satu Mare. Evoluţiile dansatorilor sunt alternate cu cântece interpretate de solişti vocali și instrumentiști, unii dintre ei prieteni mai vechi ai tășnădenilor, alţii aflaţi pentru prima dată pe scena festivalului.

Gala Laureaților va avea loc la ora 15:00, avându-l ca invitat special pe Ionuț Fulea alături de orchestra Codru de România.

Organizator/Parteneri: Casa de Cultură Tăşnad, Consiliul Local Tăşnad, Primăria Oraşului Tăşnad și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni