Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Festivalul Strugurilor, Recea, Maramureş

Postat de romaniaturistica

Ultima modificare: 14.09.2024 11:22 De catre: administrator

Judet: MARAMURES

Localitate: RECEA

Data inceput: 20.10.2024

Data final: 20.10.2024

Vizualizari: 5375

Data adaugarii: -

Festivalul Strugurilor, localitatea Săsar, comuna Recea, județul Maramureș

Ediția a-X-a

 

Festivalul Strugurilor din Comuna Recea, are ca scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale legate de recoltarea strugurilor și prepararea mustului, a gastronomiei tradiționale din Țara Chioarului, a cântecului și portului popular românesc și a turismului turismului din județul Maramureș.

 În satul Săsar, la 3 km de Baia Mare, unde se organizează acest festival care a ajuns în anul 2015 la a cincea ediție, timp de două zile turiștii pot participa alături de gospodarii din comună la culesul strugurilor și prepararea mustului, activitate denumită în zonă –suretit- de la care nu lipsesc preparatele culinare servite la locul unde se culeg strugurii sau acasă La final toți clăcanii care au participat la suretit vor cânta și vor participa la joc.

 La acest eveniment se va pune accent pe obiceiul specific zonei ,,Claca”, o formă de înfrăţire importantă prin funcţia ei de întrajutorare, gospodarii se ajută la lucrările și îngrijirea viței-de-vie (cărăzit, mețerlit, legat, săpat, ciuncădit, suretit). „Claca” este o mândrie a sătenilor, mândria de a contribui la menţinerea armoniei colectivităţii săteşti. Claca este în primul rând întrajutorare şi în consecinţă reprezintă un liant social.

La manifestare sunt așteptați specialiști în cultivarea viței de vie și prelucrarea strugurilor, localitatea urmând să fie transformată într-un adevărat târg unde vor fi expuse produsele viticole, de la vinuri, la dulcețuri, compoturi la alte preparate și conserve specifice sezonului, etc.

În cadrul acestui eveniment, vor avea loc patru concursuri: un concurs pe teme viticole; un concurs pentru desemnarea celor mai frumoase și autentice costume populare traditionale din zonă; un concurs gastronomic cu degustare ,,Cel mai bun must” la care vor participa gospodarii din comuna; un concurs sportiv-fotbal -,,Cupa Strugurilor la fotbal”.

Organizatori: Autoritatea Națională pentru Turism, Primăria comunei Recea.


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni