Festivalul Vânătorilor, Arad
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 30.08.2024 19:53 De catre: administrator
Judet: ARAD
Localitate: ORAS LIPOVA
Data inceput: 22.09.2024
Data final: 22.09.2024
Vizualizari: 8049
Data adaugarii: -
Festivalul Vânătorilor, Băile Lipova, județul Arad
Ediţia a-XIV- a.
Ajuns la cea de-a XIV-a ediţie, evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad în colaborare cu AJVPS Arad şi Primăria Comunei Bata. Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente organizate în judeţul nostru, Festivalul de la Bata, reuşeşte an de an să îi reunească pe cei care apreciază vânătoarea ca un sport, ca o cultură cu obiceiuri ce au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. Participanţii se vor putea bucura de spectacolele folclorice, muzică, dansuri, dar şi de demonstraţii, cum ar fi cele cu şoimi. Probele de măiestrie vânătorească, dresura canină, evaluarea trofeelor sau prezentarea grupelor de vânători vor constitui, ca în fiecare an, deliciul acestui festival. Şi cum vânătorii ştiu cel mai bine cum se găteşte, de la festival nu vor lipsi nici deosebitele preparate vânătoreşti.
Probe specifice :
- „Proba ceaun“ – fiecare grupă face prezentarea unor preparate culinare specifice;
- Proba „Pontare“ – adică lucrul cu câinii de vânătoare: depistarea vânatului mic şi „încremenirea“ câinelui până la comanda ori sosirea stăpânului;
- Proba „Mistreţ în ţarc“ – adică proba de hărţuire a mistreţului (în ţarc);
- Proba „Urmărire pe urma de sânge“ – rasa de câini dresaţi pentru aceasta pot găsi urma şi după 12 ore şi chiar după ploaie;
- Proba „Vânătoarea virtuală“ – o probă pentru care a fost adusă aparatura necesară;
- Proba de „Boncăit“ – imitarea respectivului sunet scos de cerb;
- Proba „Poveşti vânătoreşti“ – cea mai celebră şi cea mai aşteptată probă.
Programul evenimentului:
11.00 – 12.00 Prezentarea raselor de câini
12.00 – 13.00 Demonstraţie canină
13.30 -14.00 Deschiderea oficială a Festivalului
14.00 – 14.30 Clubul şoimarilor. Demonstraţie de vânătoare cu şoim
14.30 – 15.30 Prezentarea grupelor si tradiţiilor vânătoreşti specifice fiecărei grupe, evaluarea trofeelor
15.30 – 16.30 Proba ceaun cu preparate vânătoreşti
16.30 – 17.00 Demonstraţie de lucru cu câini hărţuitori la ţarc. Proba mistreţ. Demonstraţie de lucru cu câini pontatori –apă şi uscat
18.00 – 18.30 Festivitate de premiere
18.30 – 19.00 Degustare produse vânătoreşti
19.00 – 21.00 Spectacol folcloric
Organizatori: Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Arad,
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni