Focul lui Sumedru
Vizualizari: 12239
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 24.10.2014 12:12
De catre: administrator
Judet: BRASOV
Localitate: Fundata
Rating (2 voturi):
Rating personal: (nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Vizualizari: 12239
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 24.10.2014 12:12
De catre: administrator
Judet: BRASOV
Localitate: Fundata
Rating (2 voturi):
Rating personal: (nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Inainte de sosirea iernii, de Sfantul Dumitru, locuitorii din satele Sirnea, Fundata si Moieciu, fac "Focul lui Sumedru", sarbatoare la care participa copiii satului, dar si adultii. Copiii, îmbracati in portul popular specific locului, fac un foc mare si joaca dansuri sacre in jurul lui.
Cei mai curajosi isi iau avant si sar prin foc sau peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor si oierilor.
Focul se face pe dealuri, in general in partea cea mai inalta a zonei si poate fi vazut de la mari distante, oferind un spectacol unic. Localnicii indeamna pe toata lumea, prin strigaturi, "Hai la Focul lui Sumedru!". Focul lui Sumedru este o sarbatoare cu un pronuntat caracter funerar. Radacinile acestui obicei sunt precrestine si se regasesc in celebrarea mortii si renasterii, prin incinerare. Astazi, elementelor precresstine li se adauga cele crestine, prin citirea in biserica a Acatistului Sfantului Dimitrie si prin insasi atribuirea numelui Sfantului Mucenic zeitatii sacrificate. Semnificatia Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al mortii si renasterii anuale a unei divinitati fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violenta a zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure, urmata de renasterea acestuia prin incinerare, in noaptea de 25 - 26 octombrie. Focul are aici rol purificator si regenerator. Cenusa, carbunii aprinsi si alte resturi din rugul funerar sunt luate de sateni pentru a fertiliza gradinile si livezile.
Cine sare peste foc va fi sanatos si se va casatori in acel an. Daca este belsug de gutui si nuci, iarna va fi grea. Tot acum, se fac pomeni pentru morti.
Pe 26 octombrie, daca e luna noua, va fi iarna scurta si usoara, daca e inorat, vant sau ploua, vor fi zapezi mari, ger si iarna lunga. Pentru a afla cum va fi vremea, ciobanii pun dulama intre oi. Daca se culca pe ea o oaie neagra, iarna va fi usoara.
Se termina semanatul usturoiului, se tund coamele cailor, ca sa aiba par frumos. Pe 27 octombrie, de Cuviosul Dimitrie cel Nou, din Basarabi, se tine Poitra lui Sumedru, cand se desfac stanile.
Traditia este legata de sarbatorirea Sfantului mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir - protectorul orasului Topoloveni. Imparatul Maximilian l-a prins si l-a pus in temnita pe Dimitrie pentru ca marturisea dreapta credinta. Un tanar crestin, Nestor, mergand la Sfantul Dimitrie in temnita, ii zise sa se roage pentru el fiidca vrea sa se lupte cu Lie, un om puternic din cetate.Luand binecuvantarea lui Dimitrie, Nestor l-a omorat pe Lie. Afland ca Sfantul Dimitrie a indemnat la aceasta pe Nestor, maniindu-se, imparatul a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul in temnita. Facandu-se aceasta, indata marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, facand dupa moartea sa multe minuni si tamaduitoare tamaduiri. Din porunca Imparatului, s-a taiatapoi si capul Sfantului Nestor.
Tradiatia este specifica zonei muscelului si branului, unica in tara. Dupa ce focul este aprins, intr-o explozie de bucurie, copiii striga : Hai la focul lui Sumedru, ca a prins Dumitru iedu !!
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni