HG nr. 535/2011 - modificarea si completarea HG nr. 1 267/2010
Vizualizari: 2574
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal: (nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Vizualizari: 2574
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal: (nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Hotararea Guvernului nr. 535/2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 390, din 3 iunie 2011.
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. I. — Hotararea Guvernului nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 866 din 23 decembrie 2010, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 4, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4. — (1) Pentru obtinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, solicitantul depune la sediul autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului declaratia standardizata data pe propria raspundere, insotita de documentatia completa prevazuta in normele metodologice care reglementeaza conditiile si criteriile de autorizare a structurilor de primire turistice, inainte de darea lor in folosinta.”
2. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5. — (1) In situatia in care au aparut modificari cu privire la indeplinirea conditiilor care au stat la baza eliberarii certificatului de clasificare, operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice este obligat sa solicite o noua clasificare a structurii de primire turistice in cauza, in termen de 30 de zile de la aparitia modificarilor.
(2) In cazul incetarii activitatii structurii de primire turistice, operatorul economic proprietar si/sau administrator al structurii de primire turistice in cauza are obligatia sa solicite autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului radierea certificatului de clasificare si sa restituie certificatul de clasificare si fisa/fisele anexa/anexe in original, prin posta, cu confirmare de primire, sau prin depunerea acestora la registratura autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului.”
3. La articolul 6, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 6. — (1) Operatorul economic proprietar si/sau administrator de structuri de primire turistice este obligat sa afiseze la receptie sau in holul structurilor de primire turistice care nu dispun de receptie si in spatiul de la intrare in saloanele de servire a mesei certificatul de clasificare, in copie, numarul de telefon al autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului, pentru a fi cunoscute de turisti.
(2) Operatorul economic proprietar si/sau administrator de structuri de primire turistice este obligat sa furnizeze in materialele de promovare, in oferte si pe propriile pagini de internet informatii reale cu privire la denumirea si tipul structurii de primire turistice, categoria de clasificare sau serviciile prestate.”
4. La articolul 8, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Operatorii economici proprietari si/sau administratori ai structurilor de primire turistice clasificate de pe litoralul romanesc au obligatia sa asigure functionarea acestora in perioada sezonului turistic estival, respectiv 1 mai—30 septembrie a fiecarui an, si sa presteze servicii turistice conforme tipului de structura de primire turistica si categoriei stabilite prin certificatul de clasificare.”
5. La articolul 9, alineatele (1), (4) si (6) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 9. — (1) Certificatul de clasificare se retrage de catre personalul cu atributii de control din cadrul autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului, in situatia in care nu sunt respectate obligatiile prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a) si b). ...
(4) In situatia in care nu au fost remediate deficientele pentru care s-a retras certificatul de clasificare pentru nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b), operatorul economic nu are dreptul de a solicita eliberarea unui nou certificat de clasificare pentru orice tip de structura de primire turistica si categorie de clasificare pentru structura in cauza. ...
(6) In perioada in care certificatul de clasificare este retras, operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice nu are dreptul sa:
a) desfasoare activitati turistice in cadrul structurii de primire turistice in cauza;
b) sa incaseze venituri din exploatarea structurii de primire turistice respective.”
6. La articolul 10, alineatele (1) si (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 10. — (1) Operatorul economic poate desfasura activitati de ofertare si comercializare a serviciilor si/sau a pachetelor de servicii turistice pe teritoriul Romaniei numai in baza licentei de turism si/sau, dupa caz, a anexei la aceasta, eliberate de autoritatea administratiei publice centrale responsabila in domeniul turismului. ...
(5) Este interzisa desfasurarea de activitati specifice agentiilor de turism de catre operatorii economici fara a detine licenta de turism si/sau anexa la aceasta.”
7. La articolul 10, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
„(6) Este interzisa desfasurarea de activitati turistice specifice agentiilor de turism de catre operatorii economici cu licenta de turism expirata sau fara detinerea politei valabile de asigurare de garantare a platii cheltuielilor de repatriere a turistilor si/sau rambursare a sumelor achitate de turisti pentru achizitionarea serviciilor/pachetelor turistice, in cazul neexecutarii integrale sau partiale a serviciilor/pachetelor turistice achizitionate.”
8. Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 12. — (1) In situatia in care au aparut modificari cu privire la indeplinirea conditiilor care au stat la baza eliberarii licentei de turism si/sau a anexei la aceasta, operatorul economic va solicita autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului eliberarea unei noi licente de turism, in termen de 30 de zile de la aparitia modificarilor.
(2) In cazul incetarii activitatii agentiei de turism si/sau a reprezentantelor/sediilor secundare ale acesteia, operatoruleconomic in cauza are obligatia sa solicite autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului radierea licentei de turism si/sau a anexei la aceasta si sa restituie licenta de turism si anexa in original, prin posta, cu confirmare de primire, sau prin depunerea acestora la registratura autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului.”
9. La articolul 13, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) In scopul protectiei turistilor, operatorii economici care desfasoara activitati specifice agentiilor de turism au urmatoarele obligatii:
a) sa afiseze in incinta agentiei de turism si a reprezentantelor/sediilor secundare ale acesteia copia licentei de turism si/sau a anexei la aceasta, precum si numarul de telefon al autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului, pentru a fi cunoscute de turisti;
b) sa inscrie numarul licentei de turism si al politei de asigurare de garantare a platii cheltuielilor de repatriere a turistilor si/sau rambursare a sumelor achitate de turisti pentru achizitionarea serviciilor/pachetelor turistice, in cazul neexecutarii integrale sau partiale a serviciilor/pachetelor turistice achizitionate, pe documentele emise, materialele de promovare si pe propriile pagini de internet;
c) sa pastreze in permanenta in sediul agentiei de turism si al reprezentantelor/sediilor secundare ale acesteia originalul licentei de turism si/sau al anexei la aceasta;
d) sa prezinte informatii reale in materialele de promovare, in oferte si pe propriile pagini de internet cu privire la serviciile si pachetele de servicii turistice oferite;
e) sa utilizeze numai autocare clasificate si ghizi de turism atestati.”
10. La articolul 13, dupa alineatul (2) se introduc doua noi alineate, alineatele (3) si (4), cu urmatorul cuprins:
„(3) Este interzisa ofertarea, comercializarea serviciilor turistice si/sau a pachetelor de servicii turistice in structuri de primire turistice neclasificate sau cu certificate de clasificare retrase.
(4) Agentiile de turism au obligatia de a presta servicii turistice conform tipului de activitate inscrisa in licenta de turism, respectiv turoperatoare sau detailista.”
11. La articolul 14, alineatele (1)—(5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 11. — (1) Licenta de turism si anexa la aceasta se retrag de catre personalul cu atributii de control din cadrul autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului, in urmatoarele situatii:
a) ofertarea, comercializarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice fara respectarea reglementarilor legale in vigoare;
b) transmiterea de catre titular a licentei si/sau anexei la aceasta in scopul utilizarii de catre alt operator economic.
(2) Titularul unei licente de turism retrase in conditiile prevazute la alin. (1) lit. b) nu mai poate desfasura activitate de turism prin agentia de turism si/sau prin sediile secundare/reprezentantele acesteia timp de 2 ani de la data retragerii.
(3) In perioada in care licenta de turism este retrasa se interzic:
a) desfasurarea activitatilor specifice agentiilor de turism:
b) incasarea de venituri din exploatarea agentiei de turism.
(4) In situatia in care au fost remediate deficientele pentru care licenta de turism si/sau anexa la aceasta au fost retrase, operatorul economic va solicita reluarea activitatii printr-o cerere scrisa adresata administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului. Restituirea licentei de turism si/sau a anexei la aceasta se va face dupa ce personalul cu atributii de control din cadrul administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului constata remedierea deficientelor, in termen de 15 zile de la data inregistrarii cererii scrise a solicitantului.
(5) In situatia in care nu au fost remediate deficientele pentru care s-a retras licenta de turism si/sau anexa la aceasta, conform prevederilor alin. (1) lit. a), operatorul economic nu are dreptul de a solicita eliberarea unei noi licente de turism si/sau a unei noi anexe la aceasta.”
12. Articolul 15 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 15. — Constituie contraventii urmatoarele fapte:
a) desfasurarea activitatii in structuri de primire turistice neclasificate;
b) desfasurarea activitatii in structuri de primire turistice avand certificate de clasificare expirate sau cu o alta structura a spatiilor decat cea stabilita prin certificatul de clasificare;
c) nerespectarea prevederilor art. 5 si 12;
d) nerespectarea criteriilor care au stat la baza clasificarii;
e) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2) si art. 13 alin. (2) lit. d);
f) continuarea desfasurarii activitatii in structura de primire turistica dupa retragerea certificatului de clasificare;
g) incasarea de venituri din exploatarea structurii de primire turistice/agentiei de turism dupa retragerea certificatului de clasificare/a licentei de turism;
h) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c);
i) impiedicarea sub orice forma a persoanelor imputernicite de a-si exercita atributiile de serviciu legate de aplicarea prezentei hotarari;
j) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. ( 2);
k) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (5);
l) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (6);
m) desfasurarea de activitati turistice specifice agentiilor de turism de catre operatorii economici dupa retragerea licentei de turism sau a anexei la aceasta;
n) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4);
o) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (4) si art. 14 alin. (5);
p) nerespectarea criteriilor in baza carora s-au eliberat licenta de turism si/sau anexa la aceasta;
q) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) si (3) si art. 13 alin. (2) lit. a)—c);
r) ofertarea, comercializarea serviciilor turistice si/sau a pachetelor de servicii turistice in structuri de primire turistice neclasificate sau cu certificate de clasificare retrase;
s) utilizarea de autocare neclasificate sau ghizi turistici neatestati.”
13. La articolul 16, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16. — (1) Contraventiile prevazute la art. 15 se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) faptele prevazute la lit. a), cu amenda de la 40.000 lei la 50.000 lei;
b) faptele prevazute la lit. f), g), h), i), k) si m), cu amenda de la 30.000 lei la 50.000 lei;
c) faptele prevazute la lit. b) si l), cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei;
d) faptele prevazute la lit. o) si r), cu amenda de la 20.000 lei la 50.000 lei;
e) faptele prevazute la lit. j), dupa cum urmeaza:
amenda de la 2.000 lei la 6.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functioneaza incepand cu data de 1 mai a fiecarui an, amenda de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functioneaza incepand cu data de 15 mai a fiecarui an, de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functioneaza incepand cu data de 1 iunie a fiecarui an, de la 30.000 lei la 40.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functioneaza la data de 15 iunie a fiecarui an si de la 40.000 lei la 50.000 lei si retragerea certificatului de clasificare pentru structurile de primire turistice care nu functioneaza dupa data de 1 iulie a fiecarui an si pana la sfarsitul sezonului estival;
f) faptele prevazute la lit. c) si s), cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei;
g) faptele prevazute la lit. d), cu amenda de la 8.000 lei la 50.000 lei;
h) faptele prevazute la lit. e), cu amenda de la 8.000 lei la 12.000 lei;
i) faptele prevazute la lit. n), cu amenda de la 3.000 lei la 10.000 lei;
j) faptele prevazute la lit. p), cu amenda de la 8.000 lei la 50.000 lei;
k) faptele prevazute la lit. q), cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei.”
14. Articolul 17 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 17. — Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre:
a) personalul cu atributii de control din cadrul autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului, pentru contraventiile prevazute la art. 15 lit. a)—f) si i)—s);
b) ofiterii si agentii de politie pentru contraventiile prevazute la art. 15 lit. h) si i);
c) personalul desemnat din cadrul autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul finantelor publice pentru contraventiile prevazute la art. 15 lit. g).”
Art. II. — Prevederile prezentei hotarari intra in vigoare in termen de 10 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul dezvoltarii regionale si turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Ialomitianu
Bucuresti, 18 mai 2011. Nr. 535.
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni