Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Info Schi de Week-end 6-8 Martie 2015

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 06.03.2015 10:03

Judet: BRASOV

Localitate: Poiana Brasov

Vizualizari: 1832

Ultima modificare: 06.03.2015 14:19 De catre: administrator

Info Schi de Week-end 6 -  8  Martie 2015


Pentru acest weekend se mai anunţă un episod de ninsori ceva mai consistente, dar nu vor fi de durată dat find că temperaturile vor reveni în zile următoare la valori cu plus, fapt ce nu va favoriza păstrarea stratului de zăpadă nou depus, dar pentru pârtiile de altitudine este un strat care protejează perfect stratul de zăpadă dejă bătătorit.
Au început "babele" si cu greu se lasă înduplecate să îşi lase cojoacele după ele.


Să vedem cum se prezintă starea şi situaţia pârtiilor de schi pentru weekend-ul 6 - 8 Martie 2015
 

Staţiunea Azuga
La Azuga se schiază în continuare în condiţii bune pe pârtiile de schi: Cazacu Începători, Cazacu Variantă, Cazacu, Cazacu Bretea şi Sorica, stratul de zăpadă se menţine la cota minimă de 50 cm.
Detalii pârtii de schi Azuga
 
Staţiunea Sinaia
La Sinaia la Cota 2000 avem condiţii optime, se schiază pe toate pârtiile de altitudine situate pe Valea Soarelui şi Valea Dorului, stratul de zăpadă este între 60-90 cm.
Trebuie să aveţi în vedere că buna dvs dispoziţie este la voia naturii, vântul de pe Crestele Bucegilor suflă deseori în rafale puternice, aspect care vă poate provoca oricând neplăceri prin închiderea instalaţiilor de transport pe cablu sau spulberarea stratului de zăpadă, fâcând impracticabile porţiuni bune din pârtii, dar care vă poate îngreuna chiar şi accesul retur către staţiune.
Parcarea de peste 350 de locuri vă facilitează accesul la Gondola Sinaia! Tariful este de doar 5 lei/ zi.
Un autobuz modern asigură accesul facil al schiorilor şi turiştilor din centrul oraşului către staţia de îmbarcare a gondolei.

Detalii pârtii de schi Sinaia
 
Staţiunea Buşteni
La Buşteni, pârtiile din cadrul domeniului schiabil Kalinderu se prezintă în condiţii acceptabile funcţionează ambele pârtii de schi şi este deschis fun-parkul, stratul de zăpadă este în medie de 20 cm, se schiază în condiţiii bune.
Detalii pârtii de schi Buşteni
 
Staţiunea Predeal
La Predeal, sunt practicabile toate pârtiile de schi din cadrul complexului schiabil Clăbucet, stratul de zăpadă se menţine în parametri celor 40 cm. Deci în concluzie buna dispoziţie şi distracţia vor fi la baza pârtiei.
Teleferic Prahova Sinaia, operează mai multe pârtii de schi din cele mai importante staţiuni montane de pe Valea Prahovei: Sinaia, Busteni şi Predeal. 
Operatorul de transport pe cablu gestionează 15 pârtii de schi şi exploatează 11 instalaţii de transport pe cablu.
Pentru acces pe pârtiile de schi de la Predeal, Busteni si Sinaia se poate achizitiona abonamentul skipass care dă dreptul utilizatorului să schieze pe oricare din pârtiile care le gestionează Teleferic Prahova.

Detalii tarife şi pârtii de schi Predeal
 
Staţiunea Poiana Braşov

În Poiana Braşov, se menţin condiţii de schi bune în continuare, strat de zăpadă nou depus în ultimele 24 de ore 30 cm.
Pe pârtia de schi Kanzel avem un strat de 60-70 cm de zăpadă, deci condiţiile de schi sunt excelente. Condiţii optime spre excelente avem pe pârtiile Lupului, Sulinar, Drumul Roşu, Stadion şi Bradul, stratul de zăpadă pe aceste pârtii este între 40 şi 70 cm.
Circulă Ski Bus-ul cursa specială 100 - Poiana Express care facilitează accesul turiştilor veniţi cu trenul din Gara Braşov spre Poiana Braşov. Astfel, în zilele de sâmbătă şi duminică, sunt realizate curse rapide, între Gara CFR Braşov şi staţia RAT Poiana Braşov, cu câte o singură oprire pe traseu, în staţiile „Sanitas”, la dus şi, respectiv, „Hidro A” (zona Camera de Comerţ), pe sensul de întors din staţiune. Plecările din capătul de linie Gara CFR Braşov au loc la orele: 10.05, 11.20, 12.05, 15.35, 16.20 şi 17.00. Plecările din Poiana Braşov vor fi efectuate după următorul orar: 11.20, 12.00, 12.45, 16.15, 17.00 şi 18.00. Un bilet pentru linia 100 costă 5,5 lei, tichetele putând fi achiziţionate de la cele două capete de linie şi de la casieria din staţia „Sanitas”. Autobuzele care vor circula pe traseul liniei 100 vor pleca din terminalul de la Gara CFR Braşov şi vor opri în staţia „Sanitas”, dar NU vor opri în capătul de linie Livada Poştei. Pe sensul spre Gara CFR, autobuzele vor pleca din capătul de linie Poiana Braşov şi apoi vor opri în staţiile „Hidro A” (zona Camera de Comerţ) şi Gara CFR Braşov. NU vor opri în Livada Poştei.

Streaming Live Webcam Live Poiana Braşov - Pârtia Lupului

Streaming Live Webcam Live Poiana Braşov - Pârtia Drumul Roşu

Detalii tarife şi pârtii de schi Poiana Braşov

 
Staţiunea Băişoara (Muntele Băişorii)
Pârtia Mare  din staţiunea Muntele Băişorii se prezintă în condiţii bune, stratul de zăpadă pe pârtie este de 30 cm, starea pârtiei este bună.
Teleschiul funcţionează zilnic de la ora 10:00 până la ora 17:00.
O urcare cu teleschiul costă 5 lei, un ticket cu 5 urcări - 25 lei la care se acordă 1 urcare bonus, iar un ticket 10 urcări - 50 lei la care se adauga 2 urcări bonus.

Streaming Live Webcam Live Pârtia Mare Băişoara

Detalii tarife şi pârtii de schi Băişoara

Buscat
La Buscat, se schiază în continuare pe toate cele 3 pârtii din cadrul complexului Buscat. Grosimea stratului de zăpadă este între 25-30 cm. 
Detalii tarife şi pârtii de schi Buscat


Staţiunea Şureanu
În Munţii Şureanu şi Sebeşului, zăpada măsoară între 60-80 cm. Sunt practicabile în condiţii optime spre excelente pârtiile de schi Şureanu 1 şi 2; Auşel 1, 2, 3 şi pârtiile Curmătura 1, 3.
Acces: Sebeş – Şugag – Lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – Mânăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704).
Distanţa rutieră faţă de Sebeş este de 82 km, care pot fi parcurşi în aproximativ 2 h.
Starea drumului între Sebeş şi Lacul Oaşa (Transalpina): drumul este asfaltat aproape în totalitate (excepţie făcând o serie de mici porţiuni între lacul Tău şi lacul Oaşa) şi este practicabil de către orice tip de autovehicul. Practicabilitatea drumului este acceptabilă, însă condiţiile de iarnă impun pe anumite tronsoane montarea lanţurilor de zăpadă.
Administratorul domeniului schiabil Şureanu a montant un număr de 3 camere pentru a oferi posibilitatea turiştilor şi schiorilor, să vadă în timp real condiţiile meteo, practicabilitatea pârtiilor de schi cât şi existenţa zăpezii.

Streaming Live Live Webcam Pârtia de Schi Şureanu

Streaming Live Live Webcam Telescaun Auşel - Şureanu

Streaming Live Cabana Şureanu-Live Webcam

Detalii pârtii de schi Şureanu
 
Staţiunea Arieşeni-Vârtop
În inima Apusenilor la Arieşeni există 2 pârtii de schi administrate de operatori privaţi. Se schiază în condiţii bune pe ambele pârtii Vârtop de la Arieşeni, stratul de zăpadă este între 30 si 40 cm.
În imediata apropiere a staţiuni Arieşeni se află satul de vacanţă Băiţa-Vârtop, aflat în administrarea Primăriei Nucet, aici pe Piatra Grăitoare se schiază în condiţii bune, stratul de zăpadă este de 25 cm.

Streaming Live Webcam Live Arieşeni - Pârtia de schi Vartop 1

Streaming Live Webcam Live Arieşeni - Pârtia de schi Vârtop 1 sosire

Detalii pârtii de schi Arieşeni

 

Staţiunea Păltiniş
Complexul Arena Platoş:  Poplaca - Plătiniş
La Păltiniş sunt practicabile toate pârtiile de schi din staţiune atât cele de la Resortul de schi şi snowboard Arena Platoş cât şi cele de la Onceşti, stratul de zăpadă este între 40-70 cm.

În acest weekend se vor desfăşura 2 evenimente 

Slide & Frezze, Arena Platoș Păltiniș

Miss Bikini 2015 la Arena Platoş Păltiniş
Imagini live cu atmosfera de distracţie, condiţiile meteo şi starea pârtiilor pot fi văzute la noi pe site la legăturile de mai jos

Streaming Live Arena – Platoş

Streaming Live Panorama Sibiului - Poiana Poplăcii

Detalii Pârtii de schi Arena Platoş

Pârtiile de schi Onceşti - Păltiniş
Pe pârtiile de schi Onceşti avem un strat de zăpadă de aproximativ 40 cm, iar tarifele la transport pe cablu sunt printre cele mai mici din ţară. Astfel o urcare pentru schiori cu telescaunul costă doar 6 lei, iar o plimbare de agrement dus-întors costă 8 lei.

Detalii pârtii de schi Onceşti Păltiniş

Streaming Live Pârtia de schi & Telescaunul Onceşti

 
Staţiunea Rânca
La Rânca condiţiile de schi se mentin perfecte, stratul de zăpadă oscilează între 50-80 cm. Sunt practicabile toate pârtiile de schi din sţaţiunea gorjeană: partiile M1, M2, Teleschi M3, Teleschi M4, Păpuşa şi Junior (Plopu).
Tarife Telescaun Păpuşa - 1 urcarea - 6 lei/adulti, 1 urcare - 4 lei/copii, cartele: 10 urcări - 50 lei/adulţi, 10 urcări - 35 lei/copii, 20 urcări - 100 lei/adulţi, 20 urcări - 60 lei/copii. Programul Telescaunului este între orele 09:00:-18:00

Detalii pârtii de schi Rânca

 

Topliţa
Se schiază în condiţii excelente pe ambele pârtii de la Topliţa, iar stratul de zăpadă este între 40 şi  50 cm. 
Practicarea sporturilor de iarnă la Topliţa rămâne printre cele mai ieftinS din ţară. Astfel 1 urcare pentru adulti costă 2 lei, iar pentru copii sub 14 ani, doar 1,5 lei, iar dacă optaţi pentru un abonament pe zi 35 lei pentru copii şi 45 lei/zi pentru adulţi. Schiori începători pot apela la sprijinul instructorilor de ski şi snowboard prezenţi la baza pârtiei, iar pentu echipare completă şi corespunzătoare există un centru de închiriere echipament sportiv. La baza pârtiei se pot găsi şi monitori şi instructori de schi care îşi oferă servicii la tarife cuprinse între 30-50 lei/oră.

Streaming Live Toplita - Pârtia de schi Bradul (Bază)

Streaming Live Topliţa - Pârtia de schi Bradul (Vârf)

Streaming Live Toplița - Pârtia de schi Măgheruș (Bază

Streaming Live Toplița - Pârtia de schi Măgheruș (Vârf)

 Detalii pârtii de schi Topliţa

 

Borsec
Pârtiile de schi Speranţa şi Prichindel sunt bătătorite şi pregătite pentru afluxul de turişti şi schiori. Grosimea stratului de zăpadă pe pârtia Speranţa se menţine la cota de 30 cm, iar pe pârtia Prichindel este 25 cm.
În weekend are loc un concurs destinat celor mai experimentaţi schiori din zonă - Cupa Veteranilor
Staţiunea Borsec vă oferă în sezonul de iarnă un peisaj deosebit, cu zăpadă din belşug. La o distanţă de 200 m de staţiune, iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie cel mai modern complex de schi din zonă (trei pârtii alăturate – pârtia principală cu o lungime de 680 m şi grad de dificultate mediu, două pârtii alăturate, prima cu o lungime de 726 m şi grad de dificultate uşor, cea de a doua cu o lungime de 814 m şi grad de dificultate uşor), practicabil şi seara, fiind dotat cu instalaţie nocturnă. Pârtia principală beneficiază de instalaţie de teleschi şi de instalaţie pentru producerea zăpezii artificiale. În incinta complexului funcţionează un centru de închiriat echipamente sportive specifice, restaurant cu terasă, staţie salvamont. Locuitorii vă pun la dispoziţie sănii trase de cai pentru plimbări pe traseele înconjurate de brazi seculari. O atracţie deosebită reprezintă şi concursul internaţional de atelaje canine, care se organizează de 5 ani consecutiv şi care se bucură de un mare succes în rândul vizitatorilor.
Tradiţionala Serbare a Zăpezii şi diferitele concursuri de schi vă aşteaptă pe parcursul sezonului de iarnă. Experienţa dobândită de-a lungul anilor anteriori demonstrează că, Borsecul prin microclimatul său, este un loc ideal pentru menţinerea sănătăţii dar şi pentru recreere.
Detalii pârtii de schi Borsec
 


Staţiunea Harghita Băi
Se schiază în continuare, în condiţii foarte bune pe pârtiile de schi Ciskipe, Kossuth şi Mikloş. Stratul de zăpadă pe pârtii osciliează între 40 si 60 cm. Starea pârtiilor se prezintă în condiţii optime spre excelente. Funcţionează instalaţia de tubing (gogoaşa) şi patinoarul.

În acest weekend are loc Olimpiada nebuniilor 
1 urcare cu teleschiul este 2 lei, iar un abonament la schi valabil toată ziua este 40 Ron.
Oferta bogată şi diversă în staţiune, iată câteva din facilităţile oferite:
Snowmobile
Se pot închiria snowmobile la cerere, la Hotel Ozon şi Cabana Harghita - 100 lei/30 minute.
Pationar
În staţiune din iarna anului 2010 s-a amenajat un patinoar natural, în stil candian.
Închirierea patinelor - 10 lei/2 ore.
Preţul închirierii patinoarului/persoană- 10 lei pentru 2 ore/ziua (9-11, 11,30 -13,30 , 14-16)
Preţul închirierii patinoarului/persoană -20 lei pentru 2 ore seara (16:30-18:30)
Preţul închirierii patinoarului/persoan -20 lei pentru 2 ore noaptea (19:00-21:00).
Intervalele de jumătăţi de ore între sesiuni- sunt rezervate pentru mentenanţă/amenajarea suprafeţei de gheaţă.
Gogoaşa de zăpadă - lungime 140 m, grosime strat de zapada peste 40 cm.
Program 10:00-17:00, 19:00-21:00
Tarife 1 urcare- 2, 5 lei
5 urcări - 10 lei
Pistă de biciclete montan, cu o lungime de aproximativ 7 km este bătută, se poate practica schi fond pe aceasta.
Detalii pârtii de Harghita Băi
 


Staţiunea Harghita-Mădăraşi
Toate pârtiile de schi din staţiunea harghiteană Mădăraş sunt practicabile, stratul de zăpadă este între 60-100 cm, se schiază în condiţii excelente, pârtia se prezintă în condiţii optime.
Detalii pârtii de schi Harghita – Mădăraşi


Băile Homorod
La Băile Homorod, pârtia Lobogo se prezintă în stare foarte bună, strat de zăpadă 25 cm, starea partiei bună.
Detalii pârtia de schi Homorod
 
Joseni
Toate pârtiile din Depresiunea Giurgeului sunt practicabile, iar peisajul este ireal
Pârtiile de schi Havas Bucsin şi Bujdosu au zăpadă de 70 cm, condiţiile de schi sunt excelente, iar starea partiilor este optimă.
Detalii pârtii de schi Joseni
 
Praid
Ambele pârtii de schi Bogdan de la Praid au un strat de 30 cm de zăpadă bătătorită. Starea pârtiei este foarte bună, se schiază în condiţii optime.

Streaming live Webcam Live Praid - Pârtia de schi Bogdan

Detalii pârtii de schi Praid

 
Staţiunea Sugaş Băi
În weekend se va schia pe ambele pârtii de la Sugaş. Stratul de zăpadă pe pârtii este de 20 cm, iar starea pârtiilor se prezintă în condiţii acceptabile, condiţiile de schi  bune.
Sâmbătă, Duminică precum şi în timpul vacanţei şcolare pârtiile sunt deschise între orele 09-21. În afara vacanţei şcolare, teleschiurile funcţionează de luni până joi în intervalul orar 15–20, iar vineri orarul se prelungeşte cu o oră.
Schi Bus-ul circulă de marţi până duminică, porneşte din Sfântu Gheorghe spre Sugaş Băi la ora 10, respectiv 16 din staţia Casa cu Arcade şi opreşte la Piaţa Kalvin. Autobuzele cu schiorii efectuează curse retur de la Sugaş Băi spre Sfântu Gheorghe la orele 13 şi 19. Vă informăm că staţiunea nu prea dispune de unităţi turistice care să ofere masă şi cazare, conform informaţiilor publice ale ANT dar şi promovării existente în mediul online, în staţiune există doar 2 pensiuni turistice (Gorgo şi Phoenix) clasificate care însumează 13 camere cu o capacitate de 26 de locuri.

Streaming Live Băile Sugaş - Pârtia de schi 1

Streaming Live Băile Sugaş - Pârtia de schi 2

 Detalii pârtii de schi Sugaş


Staţiunea Straja
La Straja se poate schia în condiţii foarte bune pe toate pârtiile din staţiune. Media stratului de zăpadă este de 50 cm. 


Streaming live Webcam Live Straja - Pârtia de schi Platoul Soarelui

Sâmbătă se desfăşoară o nouă ediţie a Cupei Comexim la schi alpin, Straja

Detalii pârtii de schi Straja


Staţiunea Şuior - Mogoşa
În staţiunea maramureşeană, Şuior sunt practicabile toate pârtiile din cadrul domeniului schiabil Şuior – Mogoşa, stratul de zăpadă pe toate cele cinci pârtii este între 40 cm, starea pârtiilor este foarte bună, iar condiţiile de schi sunt excelente.
Detalii pârtii de schi Şuior
 
Staţiunea Cavnic
În Maramureş, la Cavnic, în cadrul resortului de schi Icoana sunt funcţionale toate pârtiile de schi Icoana 1, 2 şi 3 dar şi tubingul, stratul de zăpadă este între 40 cm. La Complexul Roata sunt funcţionale toate pârtiile de schi, stratul de zăpadă este între 30-80 cm.

Detalii pârtii de schi Icoana Cavnic

 

Staţiunea Gura Humorului
La Gura Humorului stratul de zăpadă măsoară aproximativ 20 cm.
Programul pentru pârtiile Şoimul I şi II este de Luni până Vineri între orele 12.00-20.00, iar Sâmbătă şi Duminică: pârtia este deschisă între orele 10.00 – 20:00.
Detalii pârtii de schi Gura Humorului
 
Staţiunea Transalpina-Voineasa
La Domeniul schiabil Transalpina sunt deschise toate pârtiile de schi Transalpina, stratul de zăpadă are grosimea medie cuprinsă între 45 şi 50 cm, condiţiile de schi sunt excelente, iar pârtiile se prezintă în condiţii foarte bune.
Domeniul schiabil din Munţii Latoriţei cuprinde 9 km de pârtii de schi cu grade diverse de dificultate, dotate cu lănci şi tunuri pentru zăpadă artificială. Pârtiile de schi sunt deservite de mai multe instalaţii moderne de transport pe cablu două telegondole interconectate, două teleski-uri şi un telescaun.
Schiori pot apela la sprijinul instructorilor de ski şi snowboard, iar pentu echipare corespunzătoare există un centru de închiriere echipament sportiv. După o tură de schi se poate servi un ceai fiebinte, o ciocolată caldă la après-ski-ul situat la cota 1850, dar există şi două restaurante, unul la staţia de îmbarcare şi un alt restaurant la staţia intermediară de interconectare a telegondolelor.
 Accesul pe timp de iarnă la Ski Resort Transalpina se poate face dinspre Valea Oltului pe DN7A (Brezoi, Mălaia, Voineasa, Vidra), sau dinspre Petroşani.
Câteva repere în ceea ce priveşte distanţele rutiere:
- Dinspre Râmnicu Vâlcea spre Ski Resort Transalpina - 107 km; 
- Dinspre Sibiu - Ski Resort Transalpina - 138 km Dinspre Petroşani - Ski Resort Transalpina - 36 km.

Streaming Live pârtii de schi

Streaming Live Webcam Live Ski Resort Transalpina-Plecare Telegondola TransAlpina 1

Streaming Live Webcam Live Ski Resort Transalpina: Plecare Teleschi TransAlpina 1 şi 2

Streaming Live Webcam Live Ski Resort Transalpina: Sosire Telegondola TransAlpina 2

Streaming Live Webcam Live Ski Resort Transalpina: Plecare Telegondola TransAlpina 2

Detalii pârtii de schi Transalpina

 
Notă
* Prin această rubrică ne propunem să vă prezentăm starea pârtiilor de schi din ţară, la începutul fiecărui weekend, ca în funcţie de distanţă, condiţii meteo, evenimente, competiţii, promoţii, să alegeţi destinaţia dorită.
**Aşa cum am anunţat la începutul sezonului de schi, anul acesta vom oferi informaţii proaspete din staţiunile unde există rapoarte despre starea şi evoluţia vremii, dar şi sprijin din partea resorturilor de schi. Staţiunile care nu sunt listate în acest raport înseamnă că nu se poate schia sau nu există deschidere în privinţa informării şi mediatizării locaţiei.
*** Informaţiile pot suferi modificări, actualizări, în funcţie de condiţiile meteo şi rapoartele care le primim din ţară.
**** Recomandarea noastră este să accesaţi periodic acest link-articol.

Pârtieee...!


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni