Info Schi de Weekend 2014
Postat de romaniaturistica
Data adaugarii: 16.01.2014 11:01
Judet: BRASOV
Localitate: Poiana Brasov
Vizualizari: 1733
Ultima modificare: 17.01.2014 18:29 De catre: administrator
Raport despre starea domeniilor schiabile, pârtiilor de schi din România
Prin această rubrică ne propunem să vă prezentăm starea pârtiilor de schi din țară, la începutul fiecărui weekend, ca în funcție de distanță, condiții meteo, evenimente, competiții, promoții, să alegeți destinația dorită.
Începutul anului 2014, este unul atipic, temperaturi ridicate, zone fără mic de zăpadă, iar pârtiile care sunt practicabile abia, abia, reușesc să se mențină cu ajutorul tunurilor de zăpadă.
Ghid de Ardeal
Județul Alba
Stațiunea Arieșeni
În Arieșeni probabil, ca în acest weekend se va schia pe ambele pârtii de schi Vârtop, stratul de zăpadă este aproximativ 20 cm. Tarifele sunt accesibile, o urcare costă 5 lei pe pârtia mare, iar pe pârtia mică 3 lei, închirierea echipamentului costă 35 de lei/zi.
Stațiunea Șureanu
În Munții Șureanu, starea pârtiilor este un pic ameliorată față de weekendul trecut. Cu toate că se află la altitudini de peste 2000 m, stratul de zăpadă nu este grozav, se schiază în condiții dificile pe pârtiile Aușel din cadrul domeniului schiabil Șureanu, stratul de zăpadă este în medie 20 cm. Cei care au mai fost în zonă cunosc faptul că drumul prezintă porțiuni deficitare datorită gropilor sau zăpezii topite.
Județul Bihor
Stațiunea Băița-Vârtop
Din păcate Primăria Nucet nu se implică deloc în promovarea resortului de schi, iar cei care au în administrare complexul de schi, nu nici-o tangență cu problema, doar probabil comisionul dat să căștige licitația cu dedicație, din moment ce este al doilea an, care îi este atribuită administrarea, în condițiile în care nu a fost mediatizată nicăieri intentia de concesiune/închiriere, probabil doar prin canale locale obscure, iar rezultate sunt mediocre.
Stațiunea Stâna de Vale – nu se schiază
Județul Brașov
Stațiunea Predeal
La Predeal, condițiile nu sunt dintre cele mai bune, se schiază pe pârtiile Clăbucet Sosire și Școală. Pentru acces pe pârtiile de la Predeal, Bușteni și Sinaia se poate achiziționa abonamentul skipass care dă dreptul utilizatorului să schieze pe oricare din pârtiile care le gestionează Teleferic Prahova.
Stațiunea Poiana Brașov
În Poiana Brașov sunt practicabile pârtiile Bradul, Drumul Roșu, Sulinar și tronsoane din Lupului stratul de zăpadă este în grosime de 20 cm și mare parte este artificial. Tot în Poiană vă puteți petrece timpul liber la Patinoarul Olimpic, prețul de intrare este de 10 lei, iar închirierea patinelor este 15 lei.
Județul Cluj
Stațiunea Băișoara - nu se schaiază nici pe Pârtia Mare, dar nici în complexul Buscat.
Feleacu - nu se schiază
Județul Covasna - nu se schiază pe nici-o pârtie
Județul Harghita
Stațiunea Borsec
Se schiază doar pe o pârtie din cele trei ale complexului Speranța, stratul de zăpadă este între 20-30 cm, o urcare este 2,5 lei/adulti, copii-2 lei, iar un abonamnet de zi-40 leiadulti, 25 de lei pentru copii.
Stațiunea Băile Harghita
Se schiază doar pe pârtia de schi Csipike, care este prevăzută cu nocturnă și tunuri de zăpadă.
Joseni
Există două pârtii de schi Havas și Bucin, se schiază în condiții bune, strat de zăpadă 25cm. Un abonament de o zi pe Havas este 50 lei/adulti, iar pentru copii - 35 lei. Închirierea unui echipament 40 de lei.
Toplița
Se schiază pe ambele pârtiile de schi Bradul și Măgherus, condițiile sunt excelente. O urcare cu teleschiul costă 2 lei, iar un abonament de 1 zi este 40 lei. Închirierea unui echipament complet de schi de la 25 de lei.
Imagini live cu starea pârtiilor pot fi văzute la noi pe site Bradul și Măgheruș
Județul Mureș
Statiunea Sovata – nu se schiază
Județul Sibiu
Localitatea Gura Râului
La Gura Râului, este funcțională pârtia de schi Trecătoarea Lupilor. Un ski pass de 1 zi costă 45 de lei/adulti, iar un ski pass valabil tot sezonul costă 650 lei.
În Jina, cu toate că se află la altitudini medie de 1000 de metri nu există pată de zăpadă, oricum personal am o mare rezervă că această pârtie va avea vre-o dată un strat de zăpadă consistent, având în vedere poziționarea sa pe un deal, care este expus vânturilor puternice care favorizează viscolul dar și razelor soarelui.
Stațiunea Păltiniș
La complexul Arena Platoș sunt pregătite două evenimente pentru acest weekend. Pentru zilele de 17 - 18 Ianuarie este programat să se desfășoare WORLD ROOKIE TOUR, iar duminică 19 ianuarie, este programată o etapă de cupă pentru mici schiorii sibieni, înscrișă in competiția Cupa Speranțelor.
Imagini live cu starea pârtiilor pot fi văzute la noi pe site Arena - Platos și Panorama Sibiului-Poiana Poplacii
În ce priveste pârtia Oncești, s-a montant un webcam de către un post de radio local din Sibiu, dar calitatea comunicării rămâne în continuare deficitară , iar informările care se dovedesc a fi dezinformări, nu fac cinste operatorului.
Bălea Lac
În Munții Făgăraș, la Bălea Lac, la altitudini de peste 2 000 de metri, se află două pârtii naturale, acestea sunt recomandate pentru cei care caută andrenalină la cote maxime. Pârtiile neamenajate din paradisul alpin sunt recomandate doar schiorilor experimentați, foarte bine antrenați si este recomandat ca în prealabil să consultați echipa salvamont de la fața locului și totodată, să anunțati hotelierul sau cabanierul de programul dvs în ziua respectivă. Stratul de zăpadă este peste jumătate de metru, iar temperaturile din Făgăraș mențin un strat de zăpadă perfect schiului și nu numai.
Ghid de Maramureș
Județul Maramureș
Stațiunea Șuior - Mogoșa
Toate pârtiile de schi din Șuior sunt practicabile, iar stratul de zăpadă este în medie 30cm
Stațiunea Cavnic
Pe pârtiile de schi Icoana stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 cm, sunt practicabile Icoana 1 si 2. Condițiile de schi sunt bune, fiind totodată deschise instalațiile de divertisment: fun park-ul și toboganele tubing.Pârtiile sunt deschise până la ora 22.
Toate pârtiile de schi din cadrul complexului Roata sunt practicabile, stratul de zăpadă este între 40- cm. Un ski pass de 1 zi costă 90 lei.
Stațiunea Izvoare - nu se schiază
Stațiunea Borșa - nu se schiază
Ghid de Bucovina
Județul Suceava
Stațiunea Vatra Dornei se schiază în condiții acceptabile pe pârtiile Parc, Veverița, stratul de zăpadă nu este gros, dar în ciuda temperaturilor ridicate acesta face față cu brio.
Celelate pârtii din Bucovina, Gura Humorului Cârlibaba, Mălini, Câmpulung Moldovenesc, Sucevița în lipsa precipitațiilor dar și dotărilor aferente rămân închise.
Ghid de Moldova
Județul Bacău
Stațiunea Slănic Moldova
Inaugurarea pârtiei de la Slănic Moldova va avea loc la sfarsitul lunii ianuarie 2014, pârtia se află în plin proces de omologare ANT și avizare ISCIR.
Județul Neamț
Stațiunea Durău
Vremea nu a ținut cu cei de la Durău, în acest sezon nu s-a schiat deloc.
Piatra Neamț
Administratorii pârtiei Cozla au programate mai multe evenimente începând de săptămâna viitoare, dacă vremea nu se schimbă, caleandrul evenimentelor va fi reprogramat sau chiar anulat.
Ghid de Oltenia
Județul Gorj
Stațiunea Rânca
Pentru acest weekend, condițiile de schi au rămas aceeleași chiar dacă s-au mai așternut câțiva cm de zăpadă pufoasă, rămâne practicabilă doar pârtia M1.
Județul Vâlcea
Stațiunea Voineasa - Ski Resort Transalpina
În cursul acestei săptâmănii s-au mai depus cativa cm de nea proaspat, numai perfecti pentru evenimentul care se anunta in weekend - Revolutia Zapezii.
Administratorii Resortului de schi Transalpina, in parteneriat cu un post de radio local din Deva, organizeaza un eveniment menit sa atraga pasionatii sporturilor de iarna la Voineasa.
Pentru weekendul 18-19 ianuarie a.c. se vor practica preturi promotionale la achizitionarea de ski pass-uri. Astfel pentru adulti un ski pass de o zi este 60 lei, iar pentru copii va fi doar 30 de lei.
Potrivit tarifelor aprobate de CL Voineasa, copii sunt considerati schiori pina in 14 ani.
Ghid de Muntenia
Județul Argeș
Localitatea Mioarele
Pârtia de schi Mățău din comuna argeșeană Mioarele, în lipsa precipitațiilor dar și a temepraturilor ridicate, rămâne în continuare închisă.
Județul Prahova
Stațiunea Sinaia nu se schiază pe nici-o pârtie de schi.
Statiune Bușteni, este practicabilă doar pârtia Kalinderu 1, stratul de zăpadă este în medie de 20 de cm.
Stațiunea Azuga, se schiază în condiții bune pe Cazacu Începători (Debreczi) și anumite tronsoane ale pârtiilor Sorica și Cazacu.
Ghid de Banat
Județul Caraș-Severin
Stațiunea Muntele Mic - nu se schiază
Stațiunea Semenic - nu se schiază
Satul de vacanță Gărâna - nu se schiază.
*** Informațiile pot suferi modificări , actualizări, în funcție de condițiile meteo și rapoartele care le primim din țară.
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni