Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Info Schi România pentru Weekend-ul 09 -11 Ianuarie 2015

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 09.01.2015 11:01

Judet: BRASOV

Localitate: Poiana Brasov

Vizualizari: 1925

Ultima modificare: 16.01.2015 11:42 De catre: administrator

Info Schi România pentru weekend-ul 09 - 11 Ianuarie 2015

Anul a început perfect pentru toată lumea şi în această săptămână am avut din nou zăpadă din belşug dar şi ger nemilos, iar în weekend pentru zona montană se anunţă un nou val de ninsori, cu siguranţă singura nemulţumire a fost că copii au început şcolile, iar cheful lor de distracţie a fost temperat, dar bineînţeles că în weekend vor recupera şi îşi vor "face de cap".

Situaţia şi starea pârtiilor de schi din Carpaţii României pentru weeken-dul 09 - 11 ianuarie 2015 se prezintă, astfel:

 

Stațiunea Azuga

La Azuga, ninsorile abundente au adus un strat de aproximativ jumătate de metru. Pe pârtiile de schi Cazacu Începători cunoscută de rideri dar şi localnici Debreczy, cât şi pe pârtia Cazacu Variantă, se schiază în condiţii execelente, pe ambele pârtii stratul de zăpadă este între 50 - 60 cm. Se schiază de asemenea pe pârtiile Cazacu, Cazacu Bretea şi Sorica administrate de Azuga Resort, celelalte două pârtii din staţiune sunt încă în proces de preparare. La baza pârtiei Sorica, în acest weekend vor avea loc o serie de evenimente organizate de Europa FM.

Detalii pârtii de schi Azuga
 

Staţiunea Sinaia

În frumoasa staţiune regală avem condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă. Se schiază pe toate pârtiile situate pe Valea Soarelui şi Valea Dorului, stratul de zăpadă este în medie de 50 cm. Toate pârtiile aflate pe platoul de la altitudine sunt bătute, marcate, balizate și pregătite pentru asaltul pasionaților sporturilor alpine. Trebuie să aveţi în vedere că buna dvs dispoziţie este la voia naturii, vântul de pe Crestele Bucegilor suflă deseori în rafale puternice, aspect care vă poate provoca oricând neplăceri prin închiderea instalaţiilor de transport pe cablu sau spulberarea stratului de zăpadă, fâcând impracticabile porţiuni bune din pârtii, dar care vă poate îngreuna chiar şi accesul retur către staţiune. Se schiază şi mai jos spre staţiune pe pârtiile Lăptici şi Drumul de vară, stratul de zăpadă este în medie de 40 cm.

Se poate schia şi pe pârtiile de schi Gondola 1 şi Pârtia Nouă unde avem un strat de zăpadă în medie de 30 cm. Astfel, dacă pe platoul de la Cota 2000 vântul ne dă bătăi de cap, începătorii au această alternativă la stația inferioară a Gondolei Sinaia, unde pot schia liniștiți, feriți de vântul năprasnic. Programul de funcționare al skiliftului este același cu cel al Gondolei Sinaia. Parcarea de peste 350 de locuri vă facilitează accesul la Gondola Sinaia! Tariful este de doar 5 lei/ zi.

Detalii pârtii de schi Sinaia

 

Buşteni

Ca în toate staţiunile de pe Valea Prahovei şi aici a nins consistent, iar stratul de zăpadă este unul pe măsură, circa 40 cm. Pârtiile din cadrul domeniului schiabil Kalinderu se prezintă în condiţii bune, funcţionează ambele pârtii de schi şi este deschis fun-parkul. Weekendul viitor pe 18 ianuarie 2015, la Bușteni va fi celebrată Ziua Mondială a Zăpezii, iar copii care vor fi prezenţi pe pârtia Kalinderu vor avea parte de cursuri gratuite de schi, concursuri, premii și multă distracție în Fun Park Kalinderu.

Detalii pârtii de schi Buşteni

 

Stațiunea Predeal

La Predeal, râmăn în continuare practicabile toate pârtiile de schi din cadrul complexului schiabil Clăbucet, stratul de zăpadă este în medie 40 cm. Deci în concluzie buna dispoziţie şi distracţia se vor muta pe pârtie.

Teleferic Prahova Sinaia, operează domeniile schiabile din 3 staţiuni montane (Sinaia Busteni şi Predeal), gestionează 15 pârtii de schi şi exploatează 11 instalaţii de transport pe cablu. Pentru acces pe pârtiile de schi de la Predeal, Bușteni și Sinaia se poate achiziționa abonamentul skipass care dă dreptul utilizatorului să schieze pe oricare din pârtiile care le gestionează Teleferic Prahova.

Detalii tarife şi pârtii de schi Predeal

 

Stațiunea Poiana Brașov

În Poiana Brașov sunt practicabile toate pârtiile din staţiune. Pe pârtia de schi Kanzel sunt aproximativ 60 cm de zăpadă, deci condiţiile de schi sunt excelente. Condiţii optime se menţin în continuare pe pârtiile Lupului, Sulinar, Drumul Roșu, Stadion şi Bradul, stratul de zăpadă este între 25 şi 50 cm. Începând din acest weekend, sâmbătă 10 ianuarie 2015, se reintroduce în trafic Ski Bus-ul cursa specială 100 - Poiana Express care facilitează accesul turiştilor veniţi cu trenul din Gara CFR Braşov spre Poiana Braşov.

Astfel, în zilele de sâmbătă şi duminică, vor fi realizate curse rapide, între Gara CFR Braşov şi Poiana Braşov, cu câte o singură oprire pe traseu, în staţiile „Sanitas”, la dus şi, respectiv, „Hidro A” (zona Camera de Comerţ) , pe sensul de întors din staţiune.

Plecările din capătul de linie Gara CFR Braşov au loc la orele: 10.05, 11.20, 12.05, 15.35, 16.20 şi 17.00.

Plecările din Poiana Braşov vor fi efectuate după următorul orar: 11.20, 12.00, 12.45, 16.15, 17.00 şi 18.00.

Un bilet pentru linia 100 costă 5,5 lei, tichetele putând fi achiziţionate de la cele două capete de linie şi de la casieria din staţia „Sanitas”.

Autobuzele care vor circula pe traseul liniei 100 vor pleca din terminalul de la Gara CFR Braşov şi vor opri în staţia „Sanitas”, dar NU vor opri în capătul de linie Livada Poştei. Pe sensul spre Gara CFR, autobuzele vor pleca din capătul de linie Poiana Braşov şi apoi vor opri în staţiile „Hidro A” (zona Camera de Comerţ) şi Gara CFR Braşov. NU vor opri în Livada Poştei.

Tarifele pentru acces la instalaţiile de transport pe cablu care deservesc pârtiile de schi au rămas la nivelul sezonului trecut.

Detalii tarife şi pârtii de schi Poiana Braşov
 

Staţiunea Bran

Funcţionează baby-schiul Zănoaga şi pârtia de schi Subteleferic, strat de zăpadă între 25 – 30 cm, condiţii de schi acceptabile.

Detalii pârtii de schi Bran

 

Fundata

La Fundata a nins mai bine de 40 cm, iar pârtia din Munţii Piatra Craiului se prezintă în condiţii foarte bune, iar dacă adăugăm aici şi frumseţea peisajului putem spune că va fi o vacanţă la schi în România de neuitat.

Detalii pârtia de schi Fundata
 

Drăguş-Sămbăta de Sus

În frumoasa localitate situată la poalele Munţiilor Făgăraş, avem un strat de zăpadă consistent de 40 cm, iar pârtia de schi Moţul Drăguşului se prezintă în condiţii foarte bune. Funcţionează şi deja cunoscutul patinoar, iar pentru cazare şi băuturi calde şi reconfortante găsiţi la baza pârtiei, Cabana Zmeilor.

Detalii pârtia de schi Drăguş

 

Staţiunea Băişoara

Pârtia Mare (Veche) este practicabilă se schiază în condiţii bune, stratul de zăpadă este în medie 40 cm. Teleschiul funcţionează zilnic de la ora 10:00. O urcare cu teleschiul costă 5 lei, 5 urcări - 25 lei + 1 urcare bonus, iar 10 urcări - 50 lei + 2 urcări bonus.

Streaming Live Pârtia Mare

Live Pârtia Mare Băişoara

La Buscat, se schiază pe pârtia principală - Buscat 1, administratorul promite că pârtia este pregătită pentru un sezon lung până în martie, nu râmăne decât să ne convingem.

Detalii tarife şi pârtii de schi Băişoara
 

Feleacul

Noul An a început în forţă pe Pârtia Feleacul!

Distracţia este la maxim în noul snowpark care dispune de elemente noi, mai complicate, mai provocatoare, care sa vă crească adrenalina dar şi primul "magic carpet", amenajat lângă noua pârtie de începători!

Administratorii, pârtiei Feleacului au anunţat că tarifele la teleschi cât şi la închirieri echipamente pentru practicarea sporturilor, au rămas neschimbate. Starea pârtiei este bună, iar grosimea stratului de zăpadă este de 30 cm.

Detalii pârtia de schi Feleacul
 

Mărişel

Sus pe vârf de munte, la Mărişel a nins peste 30 cm, pârtia va fi funcţională în acest weekend, începând de sâmbătă, 1 urcare este 5 lei.

Detalii pârtia de schi Mărişel
 

Staţiunea Şureanu

Stratul de zăpadă pe pârtiile situate în Munţii Şureanu şi Sebeşului măsoară între 40 - 50 cm. Sunt parcticabile pârtiile de schi Şureanu 1 şi 2; Auşel 1, 2, 3 şi pârtiile Curmătura 1, 3.

Acces: Sebeș – Șugag – Lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – Mânăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704).

Distanța rutieră față de Sebeș este de 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.

Starea drumului între Sebeș și Lacul Oașa (Transalpina): drumul este asfaltat aproape în totalitate (excepție făcând o serie de mici porțiuni între lacul Tău și lacul Oașa) și este practicabil de către orice tip de autovehicul.Practicabilitatea drumului este acceptabilă, însă condiţiile de iarnă impun pe anumite tron

Detalii pârtii de schi Şureanu

Administratorul domeniului schiabil Şureanu a montant un număr de 3 camere pentru a oferi posibilitatea turiştilor şi schiorilor, să vadă în timp real condiţiile meteo, practicabilitatea pârtiilor de schi cât şi existenţa zăpezii.

Streaming Live Şureanu

Cabana Şureanu

Pârtia de Schi Şureanu

Telescaun Auşel - Şureanu

 

Staţiunea Arieşeni-Vârtop

Se schiază în condiţii bune pe ambele pârtii de la Arieşeni, stratul de zăpadă este de aproximativ 50 cm, într-un final s-au urnit şi telescaunul de la Piatra Grăitoare, cu toate acestea aici, lucrurile merg foarte greu.

Detalii pârtii de schi Arieşeni
 

Stațiunea Păltiniș

- Complexul Arena Platoş

Păltinişul conduce detaşat în continuare la secţiunea cel mai mare strat de zăpadă naturală pe pârtiile de schi din România. Sunt practicabile toate pârtiile de schi din staţiune atât la Arena Platoş cât şi la Onceşti.

În aces weekend, în data de 10 Ianuarie 2015, se desfăşoară Concursul de schi alpin și snowboard, Alpin Race.

Martin Freinademetz a rupt tot pe pârtie și ne-a arătat de ce a fost de două ori campion mondial la snowboard. Pentru că este de-a dreptul senzațional.

Andras Fazakas, multiplu campion national la snowboard alpin, provoacă concurenţa la o nouă ediţie incendiara a concursului Slalom Paralel în data de 10 Ianuarie 2015.

Mai mult, pentru această ediție seașteptă un număr mare de concurenti și la categoria schi. Premii pe măsură. Înscrieri online: concurs@arenaplatos.ro

Imagini live cu atmosfera de distracţie, condiţiile meteo şi starea pârtiilor pot fi văzute la noi pe site la legăturile de mai jos

Streaming Live Arena – Platoş

și

Streaming Live Panorama Sibiului - Poiana Poplăcii

Detalii Pârtii de schi Arena Platoş

- Onceşti Păltiniş

Pe pârtiile de schi Onceşti avem un strat de zăpadă cuprins între 50 - 60 cm, iar tarifele la transport pe cablu sunt printre cele mai mici din ţară. Astfel o urcare pentru schiori cu telescaunul costă doar 6 lei, iar o plimbare de agrement dus-întors costă 8 lei.

Detalii pârtii de schi Onceşti Păltiniş

Streaming Live Pârtia de schi & Telescaunul Oncești

 

Bălea Lac

La Bălea Lac stratul de zăpadă se îndreaptă spre 1 m şi jumătate, există risc însemnat de avalanşe, prin urmare practicarea sporturilor de iarnă/sporturilor alpine este interzisă.

O vizită la Bâlea Lac este o plăcere oricând, însă iarna vârfurile acoperite cu zăpadă din jurul hotelului par şi mai spectaculoase decât de obicei.

Detalii Pârtii de schi Bălea
 

Piatra Neamţ

În primele zile ale anului 2015 a debutat sezonul de schi pe pârtia Cozla - Piatra Neamţ
Strat de zăpadă mediu: 25 cm. Starea pârtiei şi condiţiile de schi sunt bune.

Detalii pârtii de schi Cozla

 

Stațiunea Rânca

La Rânca condiţiile de schi se menţin în condiţii excelente, media stratului de zăpadă depăşeste 60 cm. Sunt practicabile toate pârtiile de schi din sţaţiunea gorjeană: M1, M2, Teleschi M3, Teleschi M4,  Păpuşa şi Junior (Plopu).

Detalii pârtii de schi Rânca

 

Topliţa

Se schiază în condiţii optime pe ambele pârtii de la Topliţa, iar stratul de zăpadă este de 35 cm.

Detalii pârtii de schi Topliţa

Streaming Live Toplita - Pârtia de schi Bradul (Bază)

Streaming Live Toplița - Pârtia de schi Măgheruș (Bază)

Streaming Live Toplița - Pârtia de schi Măgheruș (Vârf)

 

Borsec

Pârtia de schi Speranţa este bătătorită şi pregătită pentru afluxul de turişti şi schiori. Grosimea stratului de zăpadă pe pârtia Speranţa este de peste 30 cm.

Staţiunea Borsec vă oferă în sezonul de iarnă un peisaj deosebit, cu zăpadă din belşug. La o distanţă de 200 m de staţiune iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie cel mai modern complex de schi din zonă (trei pârtii alăturate – pârtia principală cu o lungime de 680 m şi grad de dificultate mediu, două pârtii alăturate, prima cu o lungime de 726 m şi grad de dificultate uşor, cea de a doua cu o lungime de 814 m şi grad de dificultate uşor ), practicabil şi seara, fiind dotat cu instalaţie nocturnă. Pârtia principală beneficiază de instalaţie de teleschi şi de instalaţie pentru producerea zăpezii artificiale. În incinta complexului funcţionează un centru de închiriat echipamente sportive specifice, restaurant cu terasă, staţie salvamont. Locuitorii vă pun la dispoziţie sănii trase de cai pentru plimbări pe traseele înconjurate de brazi seculari. O atracţie deosebită reprezintă şi concursul internaţional de atelaje canine, care se organizează de 5 ani consecutiv şi care se bucură de un mare succes în rândul vizitatorilor. Concursul de atelaje canine pentru acest sezon este programat pentrum weekendul 24-25 ianuarie 2015. Tradiţionala Serbare a Zăpezii şi diferitele concursuri de schi vă aşteaptă pe parcursul sezonului de iarnă. Experienţa dobândită de-a lungul anilor anteriori demonstrează că, Borsecul prin microclimatul său, este un loc ideal pentru menţinerea sănătăţii dar şi pentru recreere.

Detalii pârtii de schi Borsec

 

Staţiunea Harghita Băi

Se schiază în condiţii foarte bune pe pârtiile Ciskipe şi Mikloş stratul de zăpadă pe ambele pârtii este de 50 cm. Funcţionează instalaţia de tubing (gogoaşa) şi patinoarul. 1 urcare cu teleschiul este 2 lei, iar abonamentul valabil toată ziua este 40 Ron.

Detalii pârtii de Harghita Băi

 

Staţiunea Harghita-Mădăraşi

Toate pârtiile de schi din staţiune sunt practicabile, stratul de zăpadă este de maxim 50 cm, se schiază în condiţii bune

Detalii pârtii de schi Harghita – Mădăraşi

 

Staţiunea Tuşnad

Pe pârtia din staţiune este un strat de zăpadă de aproximativ 20 - 25 cm, se schiază în condiţii bune.

Detalii pârtia de schi Tuşnad
 

Băile Homorod

La Băile Homorod, pârtia Lobogo se prezintă în stare acceptabilă, fulgi de nea au cam ocolit staţiunile harghitene, dar temperaturile specifice zonei supranumită la noi polul frigului sunt la ele acasă. Astfel, acestea au favorizat producerea zăpezii artificiale.

Detalii pârtia de schi Homorod

 

Praid – Joseni

Toate pârtiile din depresiunea Giurgeului sunt practicabile. Pârtiile Havas Bucsin şi Bujdosu au zăpadă de peste 45 cm. Ambele pârtii Bogdan au un strat de 40 cm de zăpadă bătătorită.
Detalii pârtii de schi Praid

 

Staţiunea Covasna

La Covasna, stratul de zăpadă pe pârtii este de 30 cm. Dacă doriţi să vedeţi condiţile meteorologice şi starea pârtiei puteţi accesa unul din streamingurile existente .

Streaming Live Covasna: Pârtia de schi Lorincz Zsigmond (sosire)

Streaming Live Covasna: Pârtia de schi Lorincz Zsigmond 2

Streaming Live Covasna: Pârtia de schi Lorincz Zsigmond 2 (sosire)

 

Staţiunea Sugaş Băi

Se schiază pe ambele pârtii din micuţa staţiune covănseană. Stratul de zăpadă pe pârtii este între 25 şi 30 cm, iar starea pârtiilor se prezintă în condiţii bune.

Sâmbăta, Duminică precum şi în timpul vacanţei şcolare pârtiile sunt deschise între orele 09-21. În afara vacanţei şcolare, teleschiurile funcţionează de luni până joi în intervalul orar 15–20, iar vineri orarul se prelungeşte cu o oră.

Schi bus-ul circulă de marţi până duminică, porneşte din Sfântu Gheorghe spre Sugaş Băi la ora 10, respectiv 16 din staţia Casa cu Arcade şi opresc la Piaţa Kalvin. Autobuzele transportă schiorii de la Sugaş Băi spre Sfântu Gheorghe la orele 13 şi 19. Vă informăm că staţiunea nu prea dispune de unităţi turistice care să ofere masă şi cazare, conform informaţiilor publice ale ANT dar şi promovării existente în mediul online, în staţiune există doar 2 pensiuni turistice (Gorgo şi Phoenix) clasificate care însumează 13 camere cu o capacitate de 26 de locuri.

Detalii pârtii de schi Sugaş Băi


 

Întorsura Buzăului

Se schiază şi în zona polului frigului, la Întorsura Buzăului, stratul de zăpadă este de 25 cm.
 

Staţiunea Straja

La Straja se poate schia în condiţii foarte bune pe toate pârtiile din staţiune. Media stratului de zăpadă este între 50 - 60 cm.

Detalii pârtii de schi Straja

 

Staţiunea Răuşor

În Munţii Retezat a nins peste jumătate de metru, iar pârtia de schi oferă un loc perfect pasionaţilor de munte dar şi schiorilor care pot schia în voie pe o pârtie amenajată într-un cadru natural de excepţie. Stratul de zăpadă este de 70cm, iar pârtia se prezintă în condiţii excelente.

Detalii pârtia de schi Răuşor

 

Slănic Moldova

Pe pârtia de schi Nemira din staţiunea Slănic Moldova, avem parte de condiții bune pentru schiat, grosimea stratului de zăpadă pe pârtie este aproximativ de 20 cm.

Detalii pârtia de schi Slănic Moldova
 

Staţiunea Şuior - Mogoşa

În staţiunea maramureşeană, Şuior sunt practicabile aproape toate pârtiile din cadrul domeniului Şuior - Mogoşa. Stratul de zăpadă este în medie de 50 cm. Iar administratorii resortului continuă să înzăpezească artificial toate pârtiile.

Singura staţiune din Maramureş unde nu se schiază este Izvoare, unde stratul de zăpadă este unul mic doar15 cm, dar nici interes nu prea există atât din partea proprietarului, dar nici a turiştilor.

Detalii pârtii de schi Şuior
 

Staţiunea Cavnic

În Maramureş, la Cavnic, în cadrul resortului de schi Icoana sunt funcţionale toate pârtiile de schi Icoana 1, 2 şi 3 dar şi tubingul, stratul de zăpadă este în jur de 30 cm. La Complexul Roata, sunt funcţionale pârtiile de schi Roata 1 şi 2, stratul de zăpadă este între 40- 70 cm.

Detalii pârtii de schi Icoana Cavnic

 

Staţiunea Borşa

În nordul ţării, la Borşa, stratul de zăpadă este în medie 40 cm. Sunt practicabile pârtiile Poiana Ştiol şi Vârful Ştiol

Detalii pârtii de schi Borşa

 

Staţiunea Gura Humorului

Începând din acest weekend se va schia pe ambele pârtii din cadrul complexului Ariniş, se va va deschide şi pârtia de schi mare, Şoimul 1. Se schiază deja de la începutul anului pe pârtia Şoimul II (începători) cunoscută de localnici sub denumirea de Şoimuleţ. Stratul de zăpadă măsoară între 30 - 40 cm. Programul pentru pârtiile Şoimul I şi II este de Luni până Vineri între orele 12.00-20.00, iar Sâmbătă şi Duminică: pârtia este deschisă între orele 10.00 - 20:00​

Detalii pârtii de schi Gura Humorului

 

Staţiunea Vatra Dornei

La Vatra Dornei condiţiile nu sunt dintre cele mai bune, dar se poate schia în condiţii acceptabile pe pârtia Parc- zona baby-schi iar pe pârtiile Poienţa şi Veveriţa condiţiile sunt mai dificile, pe Dealul Negru nu se schiază.

Detalii pârtii de schi Vatra Dornei

 

Pasul Mestecăniş

Noua destinaţie de schi din Bucovina se numeşte Pasul Mestecăniş, aici un investitor a amenajat un adevărat domeniu schiabil însumând 3 km de pârtii. Într-un peisaj de basm şi plin de tradiţii, turiştii au deja o nouă atracţie turistică şi sportivă, patru pârtii de schi cu diferite grade de dificultate sunt pregătite să fie testate. Stratul de zăpadă este de 30 cm, iar condiţiile de schi sunt bune.

Detalii pârtii de schi Pasul Mestecăniş
 

Sanţ-Vale Blaznei

La complexul Alpina Blazna intr-un decor de basm există amenajată o pârtie în lungime de 1200 m. Strat de zăpadă 35 cm, condiţii de schi bune. Tarifele practicate pentru acest sezon sunt următoarele: 1 urcare - 7 lei, cartelă electronică 7 urcări + 1 gratis = 35 lei, cartelă electronică: 10 urcări + 2 gratis = 70 lei

Detalii pârtia de schi Şanţ - Valea Blaznei
 

Pasul Tihuţa

Există semnale că se va schia începând de sâmbătă, dar vom reveni.

O primă informaţie care o avem, există un strat de zăpadă neuniform de 15-20 cm, în mare parte pulver.

Detalii pârtii de schi Tihuţa

 

Staţiunea Transalpina-Voineasa

La Domeniul schiabil Transalpina sunt deschise pârtiile de schi Transalpina 1 şi 2, stratul de zăpadă este între 40 şi 50 cm

Domeniul schiabil din Munţii Latoriţei cuprinde 9 km de pârtii de schi cu grade diverse de dificultate, dotate cu lănci şi tunuri pentru zăpadă artificială. Pârtiile de schi sunt deservite de mai multe instalaţii moderne de transport pe cablu două telegondole interconectate, două teleski-uri şi un telescaun.

Pe 18 ianuarie 2015, la Resortul de schi Transalpina va fi celebrată Ziua Mondială a Zăpezii, iar copii de la 4 ani, până în 14 ani care vor fi prezenţi pe pârtile de schi de la Transalpina vor avea acces gratuit pe toate instalaţiile de transport, vor avea parte de cursuri gratuite de schi şi snowboard, concursuri distractive cu premii atractive dar şi workshop-uri de freestyle, snowboarding şi freeski.

Schiori pot apela la sprijinul instructorilor de ski şi snowboard, iar pentu echipare corespunzătoare există un centru de închiriere echipament sportiv.

După o tură de schi se poate servi un ceai fiebinte, o ciocolată caldă la après-ski-ul situat la cota 1850, dar există şi două restaurante, unul la staţia de îmbarcare şi un alt restaurant la staţia intermediară de interconectare a telegondolelor.

Accesul pe timp de iarnă la Ski Resort Transalpina se poate face dinspre Valea Oltului pe DN7A (Brezoi, Mălaia, Voineasa, Vidra), sau dinspre Petroşani.

Câteva repere în ceea ce priveşte distanţele rutiere:

Dinspre Râmnicu Vâlcea spre Ski Resort Transalpina - 107 km

Dinspre Sibiu - Ski Resort Transalpina - 138 km

Dinspre Petroşani - Ski Resort Transalpina - 36 km.

Detalii pârtii de schi Transalpina

Streaming Live pârtii de schi

Streaming Live Voineasa - Domeniul schiabil Transalpina Resort: Plecare Telegondola TransAlpina 1

Streaming Live Voineasa - Domeniul schiabil Transalpina Resort: Sosire Telegondola TransAlpina 2

Streaming Live Voineasa - Domeniul schiabil Transalpina Resort: Plecare Teleschi TransAlpina 1 si 2
 

Notă

* Prin această rubrică ne propunem să vă prezentăm starea pârtiilor de schi din țară, la începutul fiecărui weekend, ca în funcție de distanță, condiții meteo, evenimente, competiții, promoții, să alegeți destinația dorită.

**Aşa cum am anunţat la începutul sezonului de schi, anul acesta vom oferi informaţii proaspete din staţiunile unde există rapoarte despre starea şi evoluţia vremii, dar şi sprijin din partea resorturilor de schi. Staţiunile care nu sunt listate în acest raport înseamnă că nu se poate schia sau nu există deschidere în privinţa informării şi mediatizării locaţiei.

*** Informațiile pot suferi modificări, actualizări, în funcție de condițiile meteo și rapoartele care le primim din țară.

**** Recomandarea noastră este să accesaţi periodic acest link-articol.

Pârtieee...!


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni