Jocul Strămoşesc in Şcheii Braşovului

Jocul strămoşesc reprezintă una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase tradiţii din Şchei. Este o ultimă rămăşită din perioada în care comunitatea românească din Şchei mai păstra încă multe din trăsăturile caracteristice satului transilvănean tradiţional.
Jocul strămoşesc reprezenta, mai ales în trecut, o sărbătoare în care era implicat toată populaţia din Şchei, inclusiv fetele şi famiile lor, întocmai ca “Ziua de Stropit” din Lunea Mare. Fetele şi rudele lor sunt cele care trebuiau convinse să vină la joc, de către tineri sau băieţi. Participarea aceasta prespunea în trecut mai mult decât efortul fetelor de a învăţa să “joace” şi să aibă purtări alese. Era necesar un mare efort financiar din partea familiei, care trebuia să-i asigure fetei aşa-numitele “haine româneşti”, adică o sumnă, o cămaşă de borangic cu “pumni”, un laibăr, accesorii scumpe din metal preţios (cingătoare din argint aurit, salbă), care transformau portul de sărbătoare ale femeilor din Şchei, într-una din cele mai fastuoase ţinute femine din spaţiul Europei Centrale şi de est.
Pretutindeni în spaţiul românesc jocul constituie o adevărată instituţie cu rol socio-cultural, specifică satului tradiţional. Chiar dacă activitatea centrală este dansul, termenul “dans” este înlocuit cu termenul joc, acest fapt aducând cu sine un întreg convoi semnatic, mult mai bogat din punct de vedere al semnificaţiilor şi valenţelor sale decât dansul. Admiterea tinerilor şi a fetelor la jocul strămoşesc marca, în spaţiul tradiţional transilvănean, momentul ieşirii din copilarie şi primul pas spre vârsta maturităţii. Această tranziţie era realizată prin intermediul unui anumit tip de protocol social, prin care tinerii trebuiau să dovedească o capacitate deplină de integrare în comunitatea maturilor.
Constituie un miracol faptul că s-a păstrat instituţia jocului strămoşesc într-o comunitate cu caracter cvasiurban, considerată vreme de secole, chiar de către saşi, a fi un suburbiu al Braşovului (Obere Vorstadt). Şcheii reprezintă o comunitate în care de cel puţin trei sute de ani ocupaţiile sunt specifice spaţiului urban (meşteşuguri, comerţ, servicii) prin urmare rezistenţa unor astfel de instituţii pare de necrezut, ea poate fi pusă doar pe seama conservatorismului specific populaţiilor montane şi pe dragostea şcheienilor faţă de tradiţiile înaintaşilor.
     În prezent deşi în alte părţi jocul a devenit o tradiţie practicată de ansambluri profesioniste în scopuri turistice, în Şchei jocul strămoşesc şi-a păstrat vitalitatea şi unele funcţii specifice, aceasta se datorează faptului că jocul este încă organizat de către membrii comunităţii, grupaţi pe zone în funcţie de domiciliu şi de către tineri sau juni.
Funcţia de protocol social sau de mijloc prin care tinerii îşi fac intrarea în viaţa socială a comunităţii este principala motivaţie a organizării, dublată de interesul junilor pentru păstrarea frumoaselor tradiţii locale.
Dansurile pe care tinerii şi fetele care vor să participe la joc trebuie să le cunoască sunt: hora junilor, brâul, breaza, ardealeana, sârba şi braşoveanca. Se pare că în trecut s-a încercat introducerea unor dansuri apreciate şi binecunoscute în întreg spaţiul ardelenesc cum ar fi bătuta şi căluşul, însă fie că n-au fost pe placul şcheienilor, fie că n-au fost jucate deât în anumite ocazii şi în cele din urmă au dispărut. De altfel, nici măcar dansul “Romana” elaborat de Mureşianu pentru elita comercială şi culturală braşoveană, un dans de societate, care conţinea paşi din dansurile tradiţionale binecunoscute de către şcheieni, nu a reuşit să se impună ca un dans în comunitatea conservatoare a Şcheilor.
 În mediul tradiţional transilvănean jocul este sinonim cu “hora duminicală”, care se organiza în după amiaza zilei de duminică. Această manifestare cu un caracter profund tradiţional a fost dublată de balul de sâmbată seara, la începutul secolului al XX-lea şi de discotecă, în ultimul sfert al secolul al XX-lea.
Jocul strămoşesc din Şchei nu este prin urmare sinonim cu “jocul satului” sau cu hora satului (hora duminicală) pentru că se desfăşoară numai la anumite sărbători, de fapt o dată pe an pentru tinerii din fiecare zonă a cartierului.
Primul joc era organizat în vechime în Pajiştea Mare pentru tinerii şi fetele din zona “pe Tocile”-Varişte, iar acest joc avea loc în a doua zi de Rusalii. Dar azi în Pajiştea Mare sau Varişte jocul strămoşesc este organizat de către Societatea Junilor Bătrâni şi la el participă mai ales tinerii din zona Pe Tocile-Varişte.
Celelalte jocuri aveau loc la alte mari sărbători religioase: în 29 iunie de “Sânchetru” se organiza jocul pentru tinerii şi fetele de pe Coastă la Crucea Moşicoiului, jocul este organizat de către Junii Curcani. În 20 iulie de “Sântilie”se organiza “Jocul de la Şargu” sau “Jocul tinerilor din Cacova”, acesta era organizat de populaţia din zona Cacovei.
În 15 august de “Sfânta Maria Mare” Junii Dorobanţi organizau “Jocul de la Crucea Dreptăţii” de la Fântâniţa Popii. Acest joc se organiza odată la doi ani pentru că alterna cu Maialul Dorobanţilor, într-un an organizandu-se jocul şi în următorul maialul.
Organizatorii jocului stabileau data şi programul evenimentului, stabileau cine putea participa şi supravegheau buna desfăşurare acestuia. Tot organizatorii erau cei care angajau şi plăteau muzica. Formaţia sau taraful erau plătite de către un comitet care fie strângea banii înainte, fie percepându-se o taxă de intrare prin intermediul cocardelor, sau prin chetă făcută în timpul jocului, când şerjile ofereau buzduganul bărbăţilor din audienţă dornici să încerce să-l arunce.
Cu câteva zile înainte de data jocului, fetele şi tinerii fac repetiţii la casa vatafului şi stabilesc ordinea perechilor. Pavoazarea locului unde are loc jocul este sarcina tinerilor sau junilor, care cu o zi înainte aduc din pădure un brad cinci-şase metri înălţime pe care-l înfig într-o groapă săpată în pământ. Apoi il decorează cu ghirlande de hârtie colorată realizate de către fetele care participă la joc, iar în vârful bradului se leagă un steag tricolor şi un buchet de flori. Organizatorii se ocupă şi de montarea scenei pentru muzicanţi şi eventuala decorare a acesteia cu steaguri sau panglici tricolore.
     Duminica pe la orele nouă toate perechile se adună la casa vătafului unde sosesc şi lăutări. Tineri şi fetele sunt înveşmântăţi în haine de duminică adică pantaloni negri şi cămăşi albe, respectiv fuste negre şi cămăşi albe. La vătaf se formează o colonă din feciori şi fete care ţinându-se de braţ pornesc spre piaţa Prundului, în frunte sunt percheile formate din vătaf şi armaşi şi stegarul. Acompaniaţi de lăutari tineri ajung în Prund, unde se joacă hora şi se aruncă buzduganul. Acest moment din cadrul jocului este menit a promova evenimentul în cadrul comunităţii, ştiut fiind faptul că duminică dimineaţa o bună parte dintre şcheieni merge la Biserica Sf. Nicolae. Din acest motiv fetele aduc cu ele cocarde pe care le prind la reverul trecătorilor, care astfel sunt invitaţi să participe la serbare. În acest timp tinerii, feciorii, încep a juca şi alte dansuri pe care le cunosc ca brâul sau sârba. După ce socotesc că au stat suficient în Piaţa Prundului tinerii pleacă crucea unde va avea loc jocul. Se păstrează ordinea venirii şi merg încolonaţi cu şerjile şi muzicanţi în faţă întocmai ca la sosirea în faţa bisericii Sf. Nicolae.
 Odată ajunşi pe platoul din faţa crucii în care are loc jocul, perechile se prind  în  hora junilor, după care ies din platou, în ordinea venirii, în sunetele marşului. Perechile merg la casele lor unde tinerele se schimbă în “hainele româneşti”. Vreme de un ceas durează aşteptarea perechilor care se întorc pe rând înveştmântate în frumoaesele haine româneşti, în acordurile marşului şi în sunete de aplauze. Fiecare pereche înconjoară bradul de trei ori pentru a-şi etala ţinuta după care fiecare pereche îşi ia locul lângă celelalte perechi.
Odată terminată defilarea perechilor, vătaful porneşte hora junilor la care participă şi fetele, însă ele nu aruncă buzduganul. Apoi jocul continuă cu alte dansuri ca breaza, ardeleana, braşoveanca, sârbe, iar băieţii joacă brâul aşa cum se joacă în Şchei, adică într-un mod diferit faţă de brâul de Făgăraş, care este şi el cunoscut în zona Braşovului. Petrecerea continuă până pe la orele 13.00- 14.00 ale după-amiezii, când în acordurile marşului fiecare pereche părăseşte platoul în care are loc jocul, în acelaşi mod în care a venit,  încercuind bradul de trei ori, în aplauzele mulţimi.
Perechile se întorc pe la orele 14.00-15.00, schimbate în haine elegante de banchet sau de bal, băieţii cu pantaloni de stofă negri şi cămăşi albe, iar fetele cu rochii de bal moderne, pe care au prinsă în spate funda de mătase, purtată şi la hainele româneşti, doar că pe partea din faţă. Fiecare pereche înconjoară bradul de trei ori în timp ce rudele şi prieteni îi aplaudă. Această parte a jocului constituie de fapt balul, la care este invitată toată mulţimea prezentă. Adesea se încinge o petrecere care continuă pănă la lăsarea întunericului seara sau până la ora la care sunt tocmiţi muzicanţii.
 Jocurile Junilor din Şchei se asemănă unele cu altele, dar nu întrutotul, diferenţele fiind generate de existenţa unor tradiţii diverse în ceea ce priveşte fiecare structură organizaţională. Astfel se disting câteva momente însemnate ale evenimentului care sunt prezente la toate jocurile ca: adunarea la vătaf, promovarea jocului în faţa bisericii Sf. Nicolae din Prund prin hora junilor, urcarea la cruce, hora junilor şi aruncarea buzduganului, coborârea după pereche şi schimbarea în haine româneşti, jucarea horei şi celorlalte dansuri cerute în mod tradiţional (breaza, ardeleana, sârba, braşoveanca), schimbarea în haine de bal şi continuarea petrecerii până tarziu.
 Banii adunaţi în biţcăn sunt folosiţi pentru plata muzicanţilor şi pentru organizarea unui banchet pentru perechile participante.