Programul national de crestere a calitatii serviciilor hoteliere si de lansare a marcii
Vizualizari: 2715
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Hotărârea Guvernului nr. 668 din 5 iunie 2003 privind aprobarea Programului naţional de creştere a calităţii serviciilor hoteliere şi de lansare a mărcii "Q",
În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă Programul naţional de creştere a calităţii serviciilor hoteliere şi de lansare a mărcii "Q", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
(1) Marca "Q" este simbolul prin care se atestă că în cadrul hotelului căruia i-a fost atribuită se prestează servicii hoteliere de calitate.
(2) Marca "Q" se acordă hotelurilor care îndeplinesc condiţiile ş i criteriile de certificare şi cuantificare a calităţii serviciilor hoteliere prevăzute la art. 3, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice deţinătoare ale hotelurilor.
ART. 3
Condiţiile şi criteriile de certificare şi cuantificare a calităţii serviciilor hoteliere pentru acordarea mărcii "Q" se aprobă prin ordin al ministrului turismului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. 4
Fondurile necesare realizării şi implementării acţiunilor cuprinse în Programul naţional de creştere a calităţii serviciilor hoteliere şi de lansare a mărcii "Q" se asigură din bugetul Ministerului Turismului pe anii 2003 şi 2004, în limita sumei de 5 miliarde lei anual, în cadrul Programului de dezvoltare a produselor turistice.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE