Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Revin mari tour-operatori pe piata turistica romaneasca

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 06.10.2009 17:10

Judet: -

Localitate: -

Vizualizari: 2277

  Ministerul Turismului a semnat un acord cu TUI pentru revenirea celui mai mare tour-operator din lume pe piața românească, din 2010.

   În luna noiembrie a acestui an, TUI Deutschland GmbH va tipări o broșură specială, dedicată integral României, care urmează să fie distribuită pentru anul viitor în peste 10.000 de agenții revânzătoare din Germania. Broșura va conține 24 de pagini și va fi editată în 120.000 exemplare. Contribuția Ministerului Turismului pentru fiecare exemplar este de 83 de eurocenți, inclusiv TVA, valoare care include creația, producția și distribuția tipăriturii.

  Tot din 2010, România va fi prezentă în cataloagele tour-operatorilor germani Der Tour GmbH & Co KG, cu un tiraj de 350.000 exemplare, și ale ITS / REWETOURISTIK GmbH, cu un tiraj de 2 milioane de exemplare. Cataloagele vor fi disponibile, de asemenea, în cele peste 10.000 agenții revânzătoare ale celor doi operatori.

  În acest fel, se asigură o vizibilitate sporită a ofertei românești de turism pe piața germană și accesul direct al consumatorilor germani de turism la informații despre România ca destinație turistică.

   De asemenea, Ministerul Turismului a negociat cu Air Berlin operarea, începând cu anul 2010, a unei curse charter low-cost pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța. Prezența acestei companii aeriene în România echivalează cu revitalizarea litoralului românesc ca destinație turistică pe piața germană.

  În acest context, ministrul Elena Udrea a lansat conducerii grupului german TUI invitația de a veni în România pentru a pune bazele unei strategii de colaborare pe termen lung, strategie care vizează, în esență, incoming-ul de pe piața germană și de pe celelalte piețe-sursă din Uniunea Europeană. Reprezentanții TUI au confirmat prezența lor în România, în urma acestei invitații, la începutul lunii noiembrie din acest an.


6 octombrie 2009

Biroul de presă

Tel: 021 20 70 769

Fax:021 20 70 768

presa@turism.gov.ro


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni