Revin ninsorile abundente si gerul naprasnic
Postat de romaniaturistica
Data adaugarii: 21.01.2013 16:01
Judet: -
Localitate: -
Vizualizari: 2656
Valul de zăpadă și ger care a pus stăpânire pe Europa, este așteptat să traverseze teritoriul țării incepând din cursul nopții de joi spre vineri.
La inceput precipitaţiile vor apărea sub formă de ploaie, pentru ca apoi să se transforme în ninsoare în intervalul 24-27 ianuarie 2013.
Banat
În intervalul 21 - 23 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri pozitive atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne.
Între 24 şi 28 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, apoi valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Crişana
În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, maximele termice urmând să depășească valoarea de 10 grade. Începând din 23 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, cele mai coborâte minime situându-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Între 21 şi 23 ianuarie vor fi precipitaţii în general slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar după data de 24 ianuarie precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.
Transilvania
În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa. Cele mai reci nopți vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.
În intervalul 22 - 23 ianuarie se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, iar începând din 24 ianuarie acestea vor fi sub formă de ninsoare.
Maramureş
Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată în primele două zile, cu abateri termice pozitive atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne. În intervalul 23 - 29 ianuarie, vremea se va răci, izolat devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, iar între 27 şi 29 ianuarie se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi ale intervalului de prognoză. După 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.
În intervalul 21 - 23 ianuarie se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, iar începând din 24 ianuarie acestea vor fi sub formă de ninsoare.
Moldova
În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri termice pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, îndeosebi în intervalul 25 – 28 ianuarie, când pe parcursul nopților se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14...-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.
În intervalul 22 - 24 ianuarie vor fi precipitaţii mixte, iar între 25 şi 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.
Doborgea
În intervalul 21 - 24 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu medii ale temperaturilor maxime de peste 10 grade. Între 24 şi 30 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea coborî sub -8 grade. După 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Precipitaţii, posibil importante cantitativ vor fi mai ales în intervalul 24 - 27 ianuarie. Acestea vor fi la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare.
Muntenia
În intervalul 21 - 24 ianuarie, valorile termice vor fi ridicate pentru această perioadă, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. Între 24 şi 29 ianuarie, vremea se va răci, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor creşte uşor, iar în primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice ușor pozitive.
Până în data de 24 ianuarie trecător vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În intervalul 24 - 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.
Oltenia
Intervalul de prognoză începe cu o vreme va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru acestă dată, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. După data de 24 ianuarie, vremea se va răci, iar mediile temperaturilor minime vor coborî treptat până spre -10 grade. Începând din 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În intervalul 24 - 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ, iar în restul intervalului sunt de așteptat doar precipitații slabe.
Vremea la Munte
În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru acestă dată, apoi începând din 23 ianuarie, vremea se va răci, iar temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cele mai coborâte valori termice se vor înregistra între 25 și 30 ianuarie, când nopțile vor fi geroase.
În intervalul 21 - 22 ianuarie vor fi precipitaţii slabe, mixte, apoi începând din data de 23 a lunii vor predomina ninsorile, iar în intervalul 24 - 27 ianuarie acestea pot fi importante cantitativ.

21.01.2013, ora 16:00
Actualizat 23.01.2013, ora 19:00
ATENTIONARE - COD GALBEN emisa de Administrația Naționala de Meteorologie, Centrul National de Prognoza Meteorologica la 23 ianuarie 2013, ora 18:00
Perioada vizată 24.01 ora 18 pana vineri 25.01 ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori abundente, viscol
MESAJ METEO ANM, valabil pentru intervalul 24 ianuarie 2013, ora 18 - 25 ianuarie 2013, ora 20.
Începând din seara zilei de joi, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 l/mp, predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei. Pe arii restrânse se va semnala polei.
În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...60 km/h.
În judeţele din jumătatea de sud a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi a Munţilor Bucegi va ninge, vântul va depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol cu precădere în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.
Notă: În judeţul Caraş-Severin vântul se va intensifica treptat începând de joi dimineaţă, iar vitezele la rafală vor depăşi 70 km/h.

Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni