România este tot mai atractivă pentru turiști străini
Postat de administrator
Data adaugarii: 18.01.2017 18:01
Judet: BRASOV
Localitate: MUNICIPIUL BRASOV
Vizualizari: 1141
Ultima modificare: 18.01.2017 18:56 De catre: administrator
București, Constanța și Brașov se află în Top 3 destinații turistice preferate de turiști
La nivel naţional, cea mai frecventată destinaţie turistică, după indicatori: număr de sosiri, număr de înnoptări este municipiul Bucureşti, urmată la mică distanță de judeţul Constanţa, iar topul este încheiat de județul Brașov.
Turiştii care au ajuns la Braşov în 2016 au înregistrat 1.963.932 înnoptări, un pic peste cel din 2015. Statisticienii spun că indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în judeţul Braşov, a fost de 23,2% în perioada ianuarie - noiembrie 2016, majoritatea turiştilor preferînd hotelurile.
La nivelul Regiunii Centru, judeţul Braşov ocupă locul I la sosiri, dar şi la înnoptări, cu 42,5% din totalul sosirilor, respectiv cu 40% din totalul înnoptărilor în regiune. Celelalte judeţe din Regiune se află la distanţă vizibilă faţă de Braşov. De exemplu, faţă de cele peste un milion de sosiri de la Braşov, la Sibiu s-au înregistrat în aceeaşi perioadă a lui 2016, 458.663 de turişti, iar la Mureş 483.084.
Numărul turiştilor care şi-au petrecut vacanţa în Braşov a crescut în 2016, faţă de anul anterior, făcînd ca judeţul să fie de departe cel mai vizitat din Regiunea Centru şi unul dintre cele mai atractive din România pentru turişti. Reprezentanţii Direcţiei de Statistică Braşov spun că, spre deosebire de 2015, cînd s-au înregistrat oficial 911.617 turişti, în 2016, în judeţul Braşov au venit 1.000.200 de turişti. Creşterea este de 9,7% faţă de anul 2015. Cifrele includ doar turiştii veniţi la Braşov în perioada ianuarie - noiembrie. La aceste calcule se vor adăuga, în această lună şi cele legate de turiştii veniţi la Braşov în luna decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Numărul turiştilor străini, în creştere în 2016
Majoritatea turiştilor care au ajuns la Braşov anul trecut sînt români. Din datele pe care Direcţia Judeţeană de Statistică Brașov le are la dispoziţie, din cei 1.000.200 de turişti înregistraţi oficial în diferite locaţii ale judeţului, 830.392 sînt români, iar 169.808 sînt străini. Creşteri mai mari se înregistrează însă în rîndul vizitatorilor veniţi din alte ţări, susţin reprezentanţii Direcţiei de Statistică, în sensul în care, faţă de anul 2015, numărul vizitatorilor străini a crescut cu aproape 13%, faţă de 9%, numărul vizitatorilor români.
Principalele ţări de provenienţă ale turiştilor străini ajunşi la Braşov : Germania (24.958 de turişti în 2016, faţă de 20.545 în 2015), Israel (22.729 turişti în 2016, faţă de 20,497 în 2015), Polonia (11.491 turişti în 2016, faţă de 9.883 în 2015), Italia (10.047 turişti în 2016, faţă de 8.407 în 2015), Spania (9.677 turişti în 2016, faţă de 9.580 în 2015), SUA (9.287 în 2016, faţă de 9.653 în 2015), Regatul Unit (8.390 în 2016, faţă de 7.899 în 2015), Franţa (7.686 în 2016, faţă de 7.467 în 2015) şi Republica Moldova (7.330 în 2016, faţă de 5.977 în 2015).
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni