Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Romania va gazdui FOTE 2013

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 25.11.2011 10:11

Judet: -

Localitate: -

Vizualizari: 1404

Comitetul Olimpic European a decis joi, 24 noiembrie a.c., în cadrul Adunării Generale care s-a desfăşurat la Soci (Federaţia Rusă), să acorde României acceptul final pentru a organiza Ediţia de Iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013. Această decizie a venit ca urmare a faptului că dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive pe Valea Prahovei este într-un stadiu avansat, iar staţiunile montane sunt pregătite să găzduiască un astfel de eveniment. La reuniunea de la Soci au participat, printre alţii, Jacques Rogge (preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional), Patrick Joseph Hickey (preşedintele Comitetului Olimpic European), Alexander Zhukov (vicepremierul Federaţiei Ruse) şi George Scripcaru (preşedintele Comitetului de Organizare al FOTE 2013).

    În cadrul Adunării Generale, reprezentanţii Comitetului de Organizare al FOTE 2013 au prezentat raportul de progres privind stadiul pregătirii României din punctul de vedere al infrastructurii turistice şi sportive. În urma raportului a reieşit că ţara noastră se încadrează în graficul de organizare convenit cu Comitetul Olimpic European. Delegaţia română s-a angajat că, până la sfârşitul lunii octombrie 2012, când va avea loc ultima vizită de monitorizare din partea Comitetului Olimpic European, va finaliza şi restul de lucrări care sunt încă în execuţie.

   Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a declarat că decizia Comitetului Olimpic European este o confirmare a eforturilor de investiţii pe care MDRT şi Guvernul României le-au desfăşurat în ultimii ani în staţiunile de pe Valea Prahovei. „Sunt deosebit de fericită că am primit acceptul final de organizare a Festivalului Olimpic în România, în 2013, deşi, vă mărturisesc, nu am avut nicio emoţie că s-ar putea întâmpla altfel. Ştiu ce eforturi am depus noi, cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, întregul Guvern şi autorităţile publice locale din zonă pentru a realiza aceste investiţii. Am reuşit să transformăm staţiunile învechite de pe Valea Prahovei în staţiuni de talie internaţională şi, astfel, să le introducem în circuitul mondial al sporturilor de iarnă. Toată această infrastructură a fost creată nu numai pentru a găzdui Festivalul Olimpic, ci şi pentru a putea fi folosită de toţi iubitorii sporturilor de iarnă din ţară şi din străinătate“, a declarat Elena Udrea.

   Patrick Joseph Hickey (preşedintele Comitetului Olimpic European), Octavian Morariu (preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român) şi George Scripcaru (preşedintele Comitetului de Organizare al FOTE 2013 şi primar al Braşovului) au semnat, în cadrul reuniunii de la Soci, scrisorile adresate tuturor comitetelor olimpice europene prin care acestea vor fi invitate să înceapă pregătirile pentru competiţia organizată în România. „Mi-a făcut o deosebită plăcere să semnez invitaţiile oficiale de participare la Festivalul Olimpic din 2013 în dreptul cărora este scris, în calitate de gazdă, «Braşov, România». Decizia de astăzi a Comitetul Olimpic European confirmă eforturile deosebite pe care le-am făcut în ultimii ani noi, cei de la Primăria Braşov şi celelalte autorităţi din Valea Prahovei, alături de colegii de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi din întregul Guvern“, a precizat George Scripcaru.

  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismul investeşte aproximativ 400 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive necesare organizării FOTE 2013. Printre investiţii se numără extinderea domeniilor schiabile de pe Valea Prahovei, cu peste 40 de kilometri de pârtii noi, construirea unei trambuline olimpice pentru sărituri cu schiuri şi a anexelor (instalaţii de transport, tribune, parcări ş.a.), amenajarea a două trasee de biatlon cu utilizare permanentă iarnă-vară, construirea a trei instalaţii noi de transport pe cablu, construirea a două patinoare noi, dotarea cu instalaţii de înzăpezire artificială a tuturor pârtiilor şi amenajarea unui lac de acumulare pentru înzăpezire.

 

                                                    Publicat: 25.11.2011, ora 10: 30


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni