Rowmania, Alba Iulia
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 05.08.2024 23:07 De catre: administrator
Judet: ALBA
Localitate: MUNICIPIUL ALBA IULIA
Data inceput: 03.08.2024
Data final: 03.08.2024
Vizualizari: 1094
Data adaugarii: 02.07.2015
Rowmania, Alba Iulia, județul Alba
Descoperă Rowmania / România naturală văzută din barcă este o campanie națională care promovează ecoturismul și principiile sale, cu accent pe valorificarea patrimoniului local și a resurselor naturale. Proiectul, inițiat de Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” în parteneriat cu Administrația Națională “Apele Române”, are zece ediții la activ, cu opt în Alba Iulia și include o relevantă componentă de informare și educare cu privire la eforturile depuse pentru exploatarea eficientă și responsabilă a acestor resurse.
Pentru 2024, propunem organizarea evenimentul in primul week-end din luna august, iar campania va cuprinde următoarele activități:
1. Descoperă Rowmania
Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă promovează ecoturismul și principiile sale, cu accent pe valorificarea patrimoniului local și a resurselor naturale prin intermediul sportului pe apă. “Descoperă Rowmania” constă în organizarea unei serii de evenimente (mini festivaluri pe apă) organizate în orașe cu deschidere la apă: Sibiu, București, Sfântu Gheorghe (Tulcea), Alexandria și Tulcea.
Turneul se va încheia în 2024 cu finala națională, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin – RowmaniaFEST, care se va desfășura la Tulcea și în Delta Dunării între 8 și 13 septembrie și la care sunt invitați să participe câștigătorii edițiilor locale.
Nu este doar un model de antreprenoriat social care creează comunități durabile, ci și un model de comunicare a valorilor naturale, care poate fi replicat și în alte arii protejate. Mișcarea este deschisă pentru iubitorii apelor și ai mișcării în aer liber, pentru căutătorii de aventură și pentru cei care iubesc și protejează natura.
Presupune organizarea unor competiții de vâslit care reușesc să aducă oamenii mai aproape de apă. Este unul din cele mai vechi proiecte desfășurate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, ajuns la a zecea ediție la nivel național.
2. Atelierul Mobil
O altă activitate principală o constituie organizarea unui atelier de o zi pentru copii, prima lecție de construcție a unei bărci. Copiii se familiarizează cu pașii construcției canotcii și realizează machete.
Atelierul Mobil a fost dezvoltat de către Viorel Gheorghe, antreprenor, din dorința de a dezvolta un proiect menit să ofere copiilor din satele și orașele României posibilitatea de a avea parte de momente de antrenament, delectare, cercetare si acumularea unor cunoștințe importante prin intermediul unui atelier de construcție a unei canotci.
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni