Saschiz-Crâmpei din Transilvania
Vizualizari: 6726
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 09.11.2014 20:39
De catre: administrator
Judet: MURES
Localitate: SASCHIZ
Rating (1 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Localitatea Saschiz este situata pe DN 13-E60, la 20 de km de Sighisoara si 100 km de Brasov. Puteti ajunge in Saschiz cu autoturismul propriu sau cu maxi-taxi-urile care circula pe relatia Targu Mures-Bucuresti si Bistrita Nasaud - Brasov, Brasov- Tirgu Mures, Trenul halta CFR Saschiz.
Saschizul s-a dezvoltat pe structura unei asezari neolitice, definindu-si o forma trainica de habitat in epoca bronzului. Prima atestare scrisa apare in anii 1308-1310. In 1267 este atestata documentar localitatea Cloasterf (poss. Praaed.Nicolai) si in 1341 - Mihai Viteazu (Zoltan).
Comuna mureseana Saschiz se detaseaza prin trasaturi aparte. In zona in care mitul lui Dracula este exploatat la maxim, Saschizul ofera prin frumusetea monumentelor sale de arhitectura o alternativa extraordinara si unica pentru turisti. Acest statut a fost recunoscut si prin includerea comunei pe lista de fortificatii sasesti din patrimoniul UNESCO, in anul 1999.
Saschiz apare mentionat documentar pentru prima oara in perioada 1305-1310. In anul 1419 figura ca oras cu mai multe bresle, dintre care cele mai vestite erau cele ale cizmarilor, tamplarilor, olarilor si zugravilor. Tot la acea vreme existau deja scoli, spital, baia comunala si judecatorie.
Saschiz-ul este situat in partea de S-E Podisului Tarnavelor, la poalele unor dealuri impadurite, la 20 km de municipiul Sighisoara pe drumul european E60 si la 100 de km de Brasov.
In prezent comuna este alcatuita din 3 sate (Saschiz, Mihai Viteazu si Cloasterf) si are o populatie de 2.048 de locuitori.
In zona au mai ramas doar cca. 70 de sasi, in marea lor majoritate persoane in varsta.
Depopularea acestei localitati a inceput dupa cel de-al doilea razboi mondial prin deportarea in Rusia, imediat dupa razboi, a unei paƒrti insemnate a populatiei de origine germana, pe de o parte, si prin emigrarea in Germania in anii "80 pe de alta parte.
Principala ocupatie a localnicilor o reprezinta cultivarea celor aproximativ 9000 de ha de teren agricol si cresterea animalelor.
Biserica evanghelica din Saschiz a fost construita la sfarsitul secolului al XV-lea (intre anii 1493-1496) de catre colonistii sasi din localitate. Monumentul impresioneaza prin frumusetea expresiva a proportiilor si prin riguroasa adaptare a elementelor de fortificare la formele unui lacas de cult. Exista un etaj fortificat care este suprapus peste nava si cor, precum si un drum de straja scos in consola deasupra arcurilor masive. Din exterior, edificiul apare ca un bastion, cu arcuri impunatoare construite deasupra uriasilor contraforti de piatra si caramida elemente caracteristice tuturor monumentelor gotice. Frumusetea arhitecturala se imbina insa cu destinatia defensiva a Bisericii fortificate, in spatele arcurilor fiind inca vizibile fantele gurilor de aruncare. Datorita distantei considerabile dintre vatra satului si colina pe care a fost construita Cetatea taraneasca, in decursul timpului, Biserica fortificata a devenit principalul loc de refugiu al saenilor.
In cimitirul bisericii, pe unele pietre funerare sunt inscriptionari vechi de sute de ani ( 1572, 1677 etc.). De mentionat este Biserica-cetate evanghelica din Cloasterf (1521 - 1524), care in ciuda vechimii ei, este inca in stare buna.
Turnul din Saschiz este una dintre cele mai frumoase constructii medievale din Transilvania, apartinand, ca si Biserica fortificata, arhitecturii sasesti de secol XV. Inalt de x metri, turnul marcheaza si astazi centrul comunei Saschiz. Functia sa defensiva este tradata de existenta gurilor de aruncare si a celor 12 lucarne care ritmeaza acoperisul imbracat in tigla smaltuita divers colorata. Si tot acoperisul, prin cele patru turnulete de pe colturi si prin flesa foarte ascutita, cu baza in forma de bulb, aminteste prin forma sa si prin materialele utilizate de elegantul turn ce i-a servit ca model: Turnul cu Ceas din Sighisoara.
Astazi, puteti admira complexul monumental alcatuit din Biserica evanghelica si turnul cu ceas la doar caaiva metri de soseaua principala (E60) ce trece prin mijlocul Saschiz-ului.
Cetatea taraneasca Saschiz
La aproximativ 2 km distanta de sat, sus pe culmea dealului, la peste 500 m inaltime, se inalta atinsa de trecerea veacurilor Cetatea saseasca. Cetatea taraneasca ce domina si acum Saschiz-ul este inca o urma a framantarilor epocii medievale. Construirea ei a inceput, in secolul XIV-lea, mai precis in anul 1347, dupa cum indica o inscriptie de pe zidul de NV al cetatii, pentru a proteja de invazii pe locuitorii din Saschiz si din alte sase comune alaturate, care au ajutat la construirea ei. Zidurile inalte de 7 - 9 m si cele 6 turnuri patru turnuri de colt si cele doua de poarta, toate cu functii de supraveghere si de aparare aveau menirea sa apere populatia Saschizului si a satelor din jur in timp de razboi. Denumirile acestor turnuri: Turnul Școalei, Turnul Munitiei, Turnul Voievodal, Turnul Preotului, Turnul Portii si Turnul de Paza reflecta buna organizare a comunitatii. In interiorul cetatii se afla o capela, din care astazi nu a mai ramas decat o ruina. Singura urma intacta este fantana adanca de 65 de m care se spune ca face legatura, printr-un tunel subteran, intre incinta cetatii si centrul comunei Saschiz.
Cetatea este opera comunitatii germane din zona, de aceea trebuie remarcat specificul acestui loc de refugiu in conditiile, in care majoritatea fortificatiilor sasesti au fost ridicate in jurul bisericilor din centrul asezarii.
Ca si stil arhitectonic, cetatea apartine perioadei de trecere de la stilul romanic la cel gotic (este terminata in secolul al XIV-lea), fapt confirmat de acoperisul intr-o singurp panta si de gurile de tragere prevazute cu o grinda din lemn care se putea roti pentru a putea inlesni ochirea cu ghiulele si arcuri de sageti. Detaliile tehnice sunt insa depasite de frumusetea ruinei care isi proiecteaza silueta fantomatica printre copacii de pe marginea drumului de acces, invitand calatorii sa-si elibereze imaginatia printre zidurile ei.
La 12 mai 1678, orasul Saschiz a intrat sub administratia Sighisoarei printr-o hotarare a Dietei Transilvaniei.
Comentariu poze:
1. Panorama
2. Vedere de ansamblu
3. Saschiz primavara
4. Turnul cu ceas.