Suior a fost atestata ca statiune de interes local
Postat de romaniaturistica
Data adaugarii: 30.11.2011 15:11
Judet: -
Localitate: -
Vizualizari: 1455
Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi Hotărârea pentru aprobarea atestării zonei Şuior - Baia Sprie, oraş Baia Sprie, judeţul Maramureş, ca staţiune turistică de interes local. Prin declararea zonei de interes turistic local, investitorii din domeniul turismului vor putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistică.
Zona, situată pe versanţii de nord-vest ai Munţilor Gutâi, care fac parte din lanţul vulcanic de nord Oaş-Gutâi-Ţibleş, îndeplineşte criteriile minime obligatorii privind atestarea staţiunilor turistice de interes naţional şi întruneşte 235 de puncte la criteriile suplimentare, faţă de minimul de 90 de puncte necesare. Aici există resurse turistice naturale deosebit de valoroase ce pot susţine activitatea de turism, iar în interiorul zonei nu mai există activităţi economice cu profil minier, de extracţie sau prelucrare, nu se desfăşoară activităţi economice cu impact asupra mediului, activitatea predominantă în această zonă fiind cea turistică. De asemenea, există 17 trasee turistice montane, omogate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar prin dezvoltarea domeniului schiabil în zona Şuior/Munţii Gutâi, localitatea pune la dispoziţia turiştilor facilităţi de agrement pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
O altă zonă de interes pentru sporturile de iarnă, dar şi pentru sezonul de vară, Mogoşa dispune de cea mai lungă pârtie de schi din zonă, dar şi de un lac de agrement – Lacul Bodi, ce constituie principala atracţie de vară a turiştilor din Baia Mare şi din localităţile înconjurătoare, pe lângă Rezervaţia geologică Creasta Cocoşului, Muntele Dealul Minei, Lacul Albastru, Rezervaţia paleontologică Chiuzbaia, SIT NATURA 2000 –RIOSCIOO3 Arborele de castan de Baia Mare, Rezervaţia Tăul lui Dumitru, Rezervaţia Coloanele de la Limpedea, Rezervaţia Cheile Tătarului, Rezervaţia geologică de piatră de la Ilba. Zona Maramureşului este renumită şi pentru prelucrarea lânii şi confecţionarea cergilor maramureşene. Vâltorile, ca obiecte de tehnică populară utilizate pentru spălarea produselor din lână sunt întâlnite în satul Chiuzbaia. În oraşul Baia Sprie au loc manifestări etnofolclorice prilejuite de diverse evenimente culturale, sportive sau religioase cum sunt: Festivalul de colinde Chiuzbaia, zilele oraşului.
30.11.2011, ora 15:54
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni