Târgul de Turism al Bucovinei, Mamaia
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 23.06.2015 23:50 De catre: administrator
Judet: CONSTANTA
Localitate: MAMAIA
Data inceput: 09.07.2015
Data final: 11.07.2015
Vizualizari: 1003
Data adaugarii: 01.07.2014
Târgul de Turism al Bucovinei
Consiliul Judeţean Suceava a demarat deja procedurile de licitaţie pentru organizarea târgului, suma estimată fiind de 43.700 de lei, fără TVA.
La ediţia de anul acesta, artiştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor susţine un spectacol de muzică populară în incinta parcului Aqua Magic din Mamaia, care va avea loc joi, 9 iulie, între orele 9:30-12:00, după care, în aceeaşi zi, artiştii vor evolua între orele 18:30-20:30 pe scena amenajată pe plaja staţiunii.
După spectacolul de pe plaja staţiunii, artiştii, împreună cu spectatorii, vor lansa 100 de lampioane roşii în formă de inimă.
Ca şi la ediţia precedentă, 45 de membri ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu” vor realiza un flash-mob, acesta urmând să aibă loc sâmbătă, 11 iulie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa.
Tot în parcul Aqua Magic vor fi amplasate şi trei standuri expoziţionale în care vor fi prezentate meşteşugurile tradiţionale bucovinene, produsele gastronomice, precum şi materialele de informare şi promovare turistică a judeţului Suceava. Un alt stand în care vor fi disponibile materiale de informare va fi amplasat în apropierea scenei de pe plaja staţiunii Mamaia.
De asemenea, pentru promovarea turismului din judeţul Suceava, turiştilor care vor fi prezenţi în municipiul Constanţa în perioada 8-12 iulie le vor fi împărţite câte 1.000 de baloane, sacoşe, odorizante auto, precum şi creioane şi cărţi de colorat, 500 de tricouri albe, toate personalizate cu mesajul „Fii turist în Bucovina”.
Organizarori: Consiliul Județean Suceava, Centrul Național de Informare Turistică
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni