Tradiții și obiceiuri de iarnă în Bucovina
Vizualizari: 16270
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 04.12.2015 17:45
De catre: administrator
Judet: SUCEAVA
Localitate: Vatra Dornei
Rating (1 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Tradiții și obiceiuri de iarnă în Bucovina
Datinile si obiceiurile populare reprezinta o componenta importanta a resurselor turistice; etnografice de care dispune Romania, constituindu-se si pastrandu-se cu predilectie in zonele rurale ale tarii. Ele se integreaza elementelor deosebit de valoroase ale culturii spirituale populare, fiind cele de definesc, alaturi de multe altele, particularitatile etnice ale unui popor. De asemeni, ele imprima colectivitatii norme de conduita in viata sociala si in familie, ilustreaza profunzimea filozofiei populare si reflecta conceptia de viata din toate perioadele istorice. Traditiile si obiceiurile populare au o importanta deosebita pentru cunoasterea particularitatilor istorice ale etnogenezei poporului nostru, a istoriei filozofiei, esteticii si eticii populare romanesti. Se grupeaza in patru cicluri care concorda celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna, acestea din urma fiind insa cele mai bine conservate si cele mai spectaculoase.
Datinile si practicile, obiceiurile ciclului sarbatorilor de iarna incep la Sfantul Nicolae (Sannicolae) si se termina in ianuarie, la Sf. Ioan, ele cuprinzand o gama variata, extrem de bogata in manifestari artistice, atat in ceea ce priveste folclorul literar, muzical si coregrafic cat si reprezentarile dramatice. Insa acestea exceleaza si prin bogatia si varietatea elementelor vestimentare, a recuzitei, a decorului si chiar a regiei, constituind un adevarat carnaval popular.
Sfantul Nicolae
Sfantul Nicolae reprezinta, la inceput de iarna (6 decembrie), un prilej de bucurie atat pentru cei varstnici cat mai ales pentru copii, prin asteptarea si apoi sosirea Mosului cu daruri. Desi in hagiografia crestina el apare ca un personaj real, aparator al credintei in Isus, in calendarul popular se arata calare pe un cal alb, fiind uneori aducator de zapada si vestitorul iernii. Facand parte din categoria Mosilor (in credinta populara, divinitatile de la inceputul iernii apar sub aceasta titulatura), Nicolae este blajin, intelept si marinimos, ajuta vaduvele si orfanii, inlesneste maritisul fetelor sarace, dar cel mai mult este adorat de copii, carora le aduce daruri in noaptea de 5-6 decembrie. Desi atent si bun cu copiii cuminti, Mosul este destul de sever cu cei neascultatori si lenesi, carora le aduce in loc de daruri nuieluse de alun, pe care parintii le folosesc in aplicarea corectiilor de rigoare.
Cete, partii, turca, hurta
Ceata a fost si este inca o forma de asociere a tinerilor, o forma de manifestare a unui fapt social sau a unor obiceiuri populare. Adevarata institutie culturala, ceata pentru sarbatorile de iarna are un scenariu clar conturat scenic si coregrafic, cu o anumita incarcatura emotinala si care se repeta anual. Reprezentand si o fala a satului, de multe ori cetele din sate diferite intra in competitie unele cu altele, elementele de ierarhizare constand in recuzita si comportament.
Formele de asociere pentru sarbatorile de iarna poarta denumiri diferite de la o zona la alta: ceata, partie, turca, malanca. Acestea incep sa se constituie imediat dupa debutul Postului Craciunului. Tinerii care intra in ceata sunt selectati dupa anumite criterii: trebuie sa fi avut o tinuta si o conduita deosebita in anul respectiv, sa cunoasca la perfectie obiceiurile satului din care face parte, sa aiba o voce placuta, sa nu fie afoni etc. Se desemneaza apoi un sef de ceata, care are denumiri diferite de la un sat la altul, in functie de profilul cetei: calfa, vornic, capitan, turc sau simplu sef de ceata. Si acesta trebuie sa corespunda anumitor cerinte: sa fie fiul unui mare gospodar, sa exceleze prin tinuta si comportament, sa aiba un fizic placut si nu respingator. El raspunde de locul unde urmeaza sa aiba loc repetitiile, de recuzita necesara, de tocmirea muzicantilor, iar in timpul exercitarii programului este atent ca totul sa decurga conform asteptarilor.
Pregatirea costumatiilor si a recuzitelor pentru cetele de Anul Nou, in special a cetelor de irozi, imparati si bunghieri se face si cu sprijinul altor persoane din sat. De obicei, fetele sunt cele care contribuie cu margele, baticuri, saluturi si tot ele confectioneaza buchete din panglici multicolore cu care impodobesc costumele.
Tinerii fac repetitii pentru colinde sau pentru jocurile cu masti pe intreaga perioada a postului Craciunului si in mod special dupa Mos Nicolae.
Ignatul porcului
Ignatul porcului reprezinta o sarbatoare inchinata unei divinitati solare si vegetale care a preluat numele si data de celebrare de la un sfant crestin – Ignatie Teofanul. In ziua de 20 decembrie (la Ignat) are loc sacrificiul porcului, un substitut al unei zeitati precrestine a vegetatiei, divinitate care murea si invia la solstitiul de iarna. Desi se mai pastreaza si astazi cateva practici si obiceiuri din vechiul cult al porcului, foarte putini oameni mai sunt constienti de semnificatia acestora.
Mai intai se parleste animalul, simbolizand prin aceasta moartea prin incinerare a divinitatii precrestine. Apoi, porcului i se taie coada si urechile care se consuma pe loc de catre copii, cei care incaleca animalul sacrificat, simbolizand prin aceasta dominarea Postului Craciunului care este pe sfarsite. Se taie apoi capul si picioarele din care se pregatesc raciturile (piftia), oferite la Craciun, Anul Nou si Boboteaza ca preparat ceremonial, dat si de sufletul mortilor. Urmeaza apoi transarea totala a corpului ramas si pomana porcului, un stravechi ritual inchinat mosilor si stramosilor.
Mai exista inca credinta populara conform careia in timpul sacrificarii porcului, „nu trebuie sa stea nimeni prin prejur dintre cei milosi la fire, caci se zice ca animalul moare greu iar carnea nu este gustoasa”.
Ajunul Craciunului
Ca data ce precede un mare eveniment calendaristic (Nasterea Mantuitorului), Ajunul Craciunului era presarat cu ani in urma de o multitudine de datini si obiceiuri grefate de arhetipuri si simboluri care isi aveau originea intr-o nebuloasa mitica, primordiala, mare parte dintre acestea fiind eliminate din ritualurile de mai apoi, dar unele fiind inca vii si astazi.
Inca din preajma Craciunului, casele sunt bine pregatite, facandu-se curatenie generala si impodobindu-se cu cele mai frumoase si valoroase tesaturi decorative de interior.
In dimineata de Ajun, dupa prima iesire din casa, gospodarul aducea la intoarcere surcele marunte pe care le impartea tuturor membrilor familiei sale, cu prima urare de bun augur pentru belsugul si sanatatea in familie. Gospodina iesea in pragul casei si arunca seminte de cereale catre rasarit, pentru ca pasarile salbatice sa nu dauneze cu nimic semanaturilor din primavara. Capul familiei iesea in curte si atingea cu mana toate uneltele din gospodarie pentru a avea spor si noroc la lucrarile agricole de primavara sau a celor de peste an. Totodata, gospodarul avea grija sa i se inapoieze tot ceea ce a imprumutat prin vecini, in special atelaje si utelte, pentru ca se credea ca nu e bine ca acestea sa nu fie in gospodarie in timpul sarbatorilor de iarna. Barbatii intrau in livezi, amenintand cu toporul pomii ce nu au rodit in anul respectiv, simuland chiar ca-i taie, iar femeile, cu mainile pline de aluat, ii implorau sa nu-i atinga, timp in care atingeau tulpinile cu preparatul de pe maini, practicand astfel un rit de fertilitate, in speranta unei recolte mai bune la anul.
Tot in dimineata Ajunului, batranii incepeau sa „pilduiasca” pe la colturilor vetrelor, in timp ce femeile pregateau alimentele ritualice, din care nu lipseau colacii rotunzi „ca soarele si luna”, precum si alte mancaruri ce se consumau in zilele urmatoare. Dis de dimineata, femeile practicau rituri de aparare, fecunditiv si fertilizator. Ascundeau furcile, fusele si fuioarele de tors sau introduceau cate o piatra in cuptorul de copt paine care tinea acolo pana la Boboteaza, in speranta indepararii serpilor din spatiul gospodaresc. Gunoiul strans in casa in aceasta zi se aduna intr-un colt si se arunca apoi in gradina cu scop fertilizator sau se ardea in a treia zi de Craciun, cand se afumau si vitele. Numai fetele de maritat, dupa ce maturau prin casa invers (de la usa spre fereastra), aveau voie sa duca in aceasta zi gunoiul la o raspantie, despletite si rugandu-se special cu voce tare.
In ajunul Craciunului se maturau cosurile sobelor, funinginea adunata fiind imprastiata prin livezi, cu scop fertilizator, iar apa rezultata de la spalarea vaselor se aduna intr-un recipient si si pastra pana in primavara, cand se stropeau cu ea stupii de albine pentru a nu fi deocheati si a nu li se fura mana. Tot in Ajunul Craciunului se facea un colac mare, impletit in forma cifrei opt, numit „Creciun”, care apoi se pastra pana anul viitor, la scoaterea plugului si se punea in coarnele acestuia.
Cel mai important moment al acestei zile era pregatirea si impodobirea mesei imbelsugate, numita Masa de Ajun, aceasta masa continand 12 feluri de mancare. Pe cea mai frumoasa fata de masa din casa se asezau la colturi colacii (cate unul in fiecare colt), colacii simbolizand soarele si fata lui Iisus, totodata simbolizand si cele patru puncte cardinale, semn ca Mantuitorul vegheaza intreg pamantul, in mijlocul mesei punandu-se o sticla cu vin rosu. In strachini de lut erau puse si alte bucate de post: hribi fierti, bors de mazare sau urechiuse, bors de peste, fructe uscate sau afumate, grau pisat, fiert si indulcit cu miere avand si miez de nuca, sarmale din crupe, un preparat anume numit „pelincile lui Iisus” etc. Tot pe masa de Ajun se mai punea: usturoi la colturi, o coasa si dedesubt toporul, obiectele metalice simbolizand transferarea sanatatii si duritatii fierului catre om, iar usturoiul si macul fiind folosite apoi peste an pentru contracararea deochiului. Nimeni cu avea voie sa se atinga de bucatele de pe masa pana la venirea preotului cu icoana care, dupa intrarea in casa, rostea troparul Nasterii, binecuvanta casa, familia si masa, dupa care era invitat sa se aseze pe laita sau pe pat, pentru ca „sa stea clostile in primavara si sa vina petitori la fete”.
In afara preparatelor de post, cu ocazia acestei sarbatori se pregatesc si mancaruri aparte de frupt avand la baza carnea de porc, animal special sacrificat in preajma acestei zile (carnati, chisca, friptura, sarmale cu carne etc.) pentru ca omul, imbracand hainele sfinteniei, sa traiasca din plin momentul divin.
Un alt moment al zilei il constituie pregatirea Pomului de Craciun, un simbol al trainiciei, un ax al ancorarii omului in cosmos si al misterului universal. Conform traditiei romanesti, Mos Craciun a fost batranul in gospodaria caruia s-a nascut Isus, de fapt o zeitate populara autohtona care (in conceptia mitologica carpatica) murea si invia in preajma solstitiului de iarna. Pomul verde de Craciun este o substituire a acestui personaj, o varianta a butucului care ardea in noaptea acestei sarbatori si care simboliza zeitatea moarta prin incinerare. Bradul impodobit astazi cu globuri, beteala, dulciuri si lumini, precum si asteptarea Mosului care vine cu daruri reprezinta un obicei occidental care a patruns la noi prin filiera germana, raspandindu-se de la orase catre sate, de la curtile boieresti la casele taranesti. Aceasta patrundere a fost mai timpurie in Bucovina, ca urmare a faptului ca acest tinut a fost sub ocupatie austriaca inca din anul 1775.
Pe langa aceste rituri, inca de dimineata incepe colindatul, datina deschisa de copiii mici care merg pe la case cu Mos Ajun, urmati pe parcursul zilei de copiii de virsta mai mare, iar noaptea urmand tinerii. Colindatul face parte din complexul de practici dedicate resurectiei naturii si vegetatiei, unde intalnim daruri precum colaci si fructe ca simboluri solare si vegetale, menite sa asigure belsugul in gospodarie, astazi acestea fiind inlocuite cu bani sau cu dulciuri, mai putin fiind intalnite darurile traditionale.
Craciunul
Craciunul este sarbatoarea care se pastreaza in Bucovina, poate mai mult ca in alte parti, fara mari abateri fata de trecut, cel mai frumos si asteptat moment din an. El este pregatit cu mult inainte, odata cu inceputul Postului Craciunului, cand se hotarasc cetele de colindatori si colindele ce urmeaza a fi invatate si repetate. In Bucovina, colindatul de Craciun a fost si inca este nu numai o datina, ci, prin modul de organizare, devine o adevarata institutie, cu legi si reguli specifice, cu totul aparte.
Datina colindatului avea inca un farmec aparte acum 40 de ani, cand odata cu lasarea intunericului, casele erau animate si insufletite de colindele cetelor de flacai care, pe intreg timpul noptii si pana in jurul amiezii din ziua Craciunului strabateau ulitele satelor de la un capat la celalalt. Imbracati in sumane sau cojoace, cu caciulile impodobite cu mirt si muscate (calfa avand panglici multicolore ca insemn personal al functiei pe care o detinea), tinerii cantau cu sau fara de acompaniament colinde religioase, colinde pentru gospodari sau colinde pentru fete. La inceputul secolului al XX-lea si pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, acompaniamentul instrumental al colindatorilor consta numai din fluier si ciur, pentru ca apoi sa se extinda acompaniamentul cu fanfara sau, mai recent, cu alte instrumente moderne. Astazi, datina colindatului s-a cam diluat, in sensul ca tinerii nu prea se mai intrunesc din timp pentru constituirea cetelor, iar portul popular traditional precum si alte „legi” ale colindatului de odinioara au mai fost uitate.
Fiecare ceata colinda in primul rand la primaria satului, de unde primea si o autorizatie de functionare, apoi la preot, invatator si la celelalte case din sat, dorinta tinerilor cea mai mare fiind sa colinde la fetele de maritat. De la hiperbolizarea casei, a curtii si a activitatii gospodarului, colindele abordeaza subiecte diferite, care surprind alegoric realitati bine cunoscute. Teama vanatului legendar si cea a blestemului matern, mult vehiculata in folclorul bucovinean, apare si in colindele locale, unde personajul legendar este transfigurat in cerb. Intotdeauna colindele nu folosesc versuri satirice, ci numai urari de bine si noroc. In cazul colindelor pentru fetele de maritat, textele au darul de a preamari orice fata chiar daca este urata sau lenesa, in noaptea Craciunului toate fiind tratate la modul superlativ.
Dupa ce tinerii colinda la casa unei fete, sunt invitati in casa de catre fata respectiva si, dupa formulele de amabilitate, muzica incepe sa cante iar tinerii pornesc jocul. Rasplata lor pentru colindat consta in bani, ospat si bautura, iar calfa nu uita, inainte de plecare, sa invite fata din casa a doua zi la hora satului impreuna cu parintii.
In credinta bucovineana, colindele se rostesc pentru a disparea diavolii, pentru a se purifica atmosfera satului in noaptea in care s-a nascut Isus, de aceea se zice si acum ca este mare pacat sa stea cineva in noaptea de Craciun cu poarta inchisa.
Daca in ziua si noaptea Ajunului de Craciun umbla cu colinda numai copiii si flacaii, incepand din ziua sarbatoriri si pana la Boboteaza, cei care colinda sunt tinerii casatoriti, varstnicii si batranii, ei mergand numai pe la vecini, rude sau prieteni.
Prin tot ceea ce presupune si reprezinta, Craciunul este si ramane incununarea tuturor sarbatorilor de peste an, cand divinitatea suprema este mai toleranta si mai ingaduitoare, iar omul percepe o stare de binefacere si de ocrotire, de bine in general.
In perioada cuprinsa intre sarbatorile de iarna, colindatul cu steaua reprezinta o datina comuna unui larg spatiu european, prin stea colindatorii imortalizand marele eveniment crestin. Din timp, copiii se asociau in grupuri de cate trei si aveau ca recuzita o stea confectionata dintr-o vesca de sita, pe care se montau „razele” din lemn, totul fiind imbracat in hartie multicolora si beteala. Pe fundul de vesca era lipita o imagine (icoana) ce reprezenta scena religioasa a Nasterii lui Iisus, sub vesca fiind agatat un clopotel. Cei care umblau cu steaua se numeau crai sau stelari, amintind de personajele biblice Gaspar, Baltazar si Melchior, steaua simbolizand astrul care i-a calauzit in plina noapte pe cei trei crai catre locul in care s-a nascut Isus. Pe cap stelarii purtau coifuri confectionate din hartie colorata, unii avand o costumatie, parte care imita pe cea de epoca, aspect ce nu se mai pastreaza in zilele noastre. Incepand de prin anii ‘70 ai secolului trecut, obiceiul mersului cu steaua a inceput sa isi piarda din importanta, el fiind practicat o buna bucata de timp numai de catre copiii mai saraci din sate, pentru ca in cele din urma sa fie cu totul banalizat de catre populatia de etnie rroma, care-l practica chiar si cu multe zile inaintea Craciunului.
Pe langa umblatul cu steaua, bisericuta si al irozilor, gospodarii obisnuiesc inca sa mearga cu colinda in fiecare noapte, „de la unul la altul”, realizandu-se astfel o comunicare perfecta in sanul colectivitatilor umane.
Texte preluate din Programul Craciun in Bucovina, proiect initiat de CJ Suceava.
09.12.2011, ora 20:10