Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Unitatile turistice la Control

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 19.12.2011 16:12

Judet: -

Localitate: -

Vizualizari: 1466

   Echipele de inspectori ale Direcţiei de Control, Verificare şi Monitorizare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au efectuat, în primele 11 luni ale anului, controale la 9.396 de unităţi, ceea ce reprezintă o medie de peste 28 de unităţi verificate în fiecare zi, inclusiv sâmbăta şi duminica. În total au fost aplicate 3.403 sancţiuni, topul judeţelor cu cele mai multe astfel de abateri fiind condus de Constanţa, Braşov, Suceava, Arad şi Prahova (vezi în Anexă datele pentru fiecare judeţ)

La nivel naţional, în unităţile controlate au fost aplicate, în primele 11 luni ale anului, 516 amenzi, în valoare totală de 7,196 de milioane de lei, şi au fost date 2.779 de avertismente. De asemenea, au mai fost aplicate 1 declasificare, 4 suspendări ale certificatelor de clasificare / licenţelor de turism şi 103 retrageri ale certificatelor de clasificare / licenţelor de turism.

Primele locuri în topul numărului de sancţiuni aplicate de către inspectorii MDRT sunt ocupate de judeţele Constanţa (460 de sancţiuni), Braşov (271 de sancţiuni), Suceava (212 sancţiuni), Arad (199 de sancţiuni), Prahova (175 de sancţiuni), Vâlcea (152 de sancţiuni), Timiş (138 de sancţiuni), Iaşi (130 de sancţiuni), Maramureş (128 de sancţiuni) şi Bacău (113 sancţiuni).

Clasamentul celor mai mari amenzi aplicate are în frunte judeţele Constanţa (1.606.500 de lei), Sibiu (477.000 de lei), Bucureşti (349.800 de lei), Maramureş (347.000 de lei), Prahova (328.400 de lei), Braşov (312.800 de lei), Caraş-Severin (292.000 de lei), Timiş (253.400 de lei), Bihor (252.000 de lei ) şi Cluj (223.500 de lei).

Cele mai multe unităţi controlate de inspectorii MDRT în primele 11 luni ale acestui an au fost în judeţele Constanţa (1.155 de unităţi), Braşov (640 de unităţi), Prahova (606 unităţi), Suceava (569 de unităţi), Arad (505 unităţi), Iaşi (482 de unităţi), Vâlcea (440 de unităţi), Timiş (430 de unităţi), Maramureş (383 de unităţi) şi Cluj (381 de unităţi).

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Bogdan Oprea, spune că MDRT este hotărât să contribuie în continuare la creşterea calităţii serviciilor turistice, inclusiv prin sancţionarea celor care pun piedici dezvoltării turismului prin servicii de proastă calitate. „Şi anul acesta echipele de inspectori ale MDRT au muncit din greu. În primele 11 luni au fost controlate 9.396 de unităţi la nivelul întregii ţări, ceea ce înseamnă că în fiecare zi, echipele de inspectori au verificat, în medie, 28 de unităţi, aici fiind incluse şi sâmbăta şi duminica. 28 de unităţi în fiecare zi… S-a muncit pe brânci, dar, pentru dezvoltarea turismului românesc, pe lângă investiţiile pe care ministerul nostru le face în infrastructură, este nevoie şi de creşterea calităţii serviciilor oferite de operatorii privaţi, hotelieri, operatorii de restaurante şi terase, agenţiile de turism şi toţi ceilalţi. Ne vom implica, în continuare, pentru creşterea calităţii serviciilor turistice, inclusiv prin sancţionarea celor care oferă servicii de proastă calitate. Profit de ocazie să le reamintesc tuturor că au la dispoziţie nonstop şi gratuit linia noastră telverde pentru turism, 0800.86.82.82. Am primit sute de sesizări de la începutul anului pe această linie telverde, precum şi la celelalte numere de telefon, inclusiv de telefon mobil ale inspectorilor, care sunt disponibile pe site-ul ministerului nostru. Am declarat război celor care pun piedici dezvoltării turismului românesc, iar publicarea pe internet a numerelor de telefon mobil ale inspectorilor MDRT este una dintre dovezile implicării noastre“, a declarat purtătorul de cuvânt al MDRT, Bogdan Oprea.

Direcţia de Control, Verificare şi Monitorizare Turistică din cadrul MDRT controlează următoarele tipuri de unităţi: cele cu funcţiuni de cazare, cele de alimentaţie publică, de agrement şi agenţiile de turism.

Menţionăm că unităţile cu funcţiuni de cazare, de alimentaţie publică şi de agrement funcţionează, potrivit legislaţiei în vigoare, pe bază de certificat de clasificare, iar agenţiile de turism funcţionează pe bază de licenţe de turism.

 19.12.2011, ora 16:50


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni