Obiceiuri populare
Tânjaua Hotenarilor
Tânjaua Hotenarilor Unul dintre cele mai vechi, şi atractive pentru turişti, obiceiuri maramureşene, conservate până în prezent, în a cărui structură se împletesc mai multe elemente de străvechi rituri agrare şi care, în evoluţia sa i...
Împușcatul Cocoșului de la Apața
„Împuşcatul cocoşului" este un obicei tradiţional al comunităţii maghiare din Ţara Bârsei şi are loc în prima zi de Paşte. Sărbătoarea îşi are rădăcinile într-o întâmplare reală, care spune că în secolul al XIV-lea a avut lo...
Obiceiul stropitului, în Transilvania
Paștele este însoțit de o mulțime de obiceiuri și simboluri. Lunea Paştelui în Transilvania îi transformă pe băieţi în adevăraţi "pelerini" pe la casele fetelor, unde merg cu udatul. Obiceiul a ajuns în Transilvania prin intermediul ...
Sărbătorile pascale în Țara Oașului
În Țara Oașului, primăvara, cea mai importantă sărbătoare a creştinilor este Paştele. Pregătirile gospodinelor încep încă din Joia Mare, când se face curat în casă şi încep să se pregătească prăjiturile şi cozonacii. În Vinere...
Paștele în Bucovina
De peste două mii de ani, la vremea stabilită după dogmă, satele noastre bucovinene se pregătesc pentru marea sărbătoare, oamenii încercând să fie mai credincioşi şi mult mai buni. După respectarea “Postului mare” şi după sărbăto...
Tradiții de Buna Vestire
,,Buna Vestire,, cunoscută în popor și sub numele de Blagoveștenie sau Ziua Cucului, se prăznuiește, în fiecare an, pe data de 25 martie, fiind prima sărbătoare atestată documentar, dedicată Maicii Domnului. În această zi, arhanghelul G...
De Dragobete, se sărută românește!
De Dragobete, se sărută românește! 24 Februarie - De Dragobete, se sărută românește! Sărbătoarea din data de 24 februarie, numită în folclorul popular, Dragobete este o închinare a românilor în fața celui mai frumos sentiment al...
Jocul stramosesc de la Crucea Dreptatii
Însemnătatea jocului strămoşesc în Scheiul contemporan În alte părţi ale Transilvaniei jocul strămoşesc şi hora satului au devenit o tradiţie practicată de ansambluri profesioniste în scopuri turistice, în Şchei se poate observa fapt...
Jocul Stramosesc in Scheii Brasovului
Jocul Strămoşesc in Şcheii BraşovuluiJocul strămoşesc reprezintă una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase tradiţii din Şchei. Este o ultimă rămăşită din perioada în care comunitatea românească din Şchei mai păstra încă mult...
Transhumanta romaneasca din Carpati
Braşov, 7 mai 2013: Un obicei pastoral străvechi, transhumanţa românească din Carpaţi, va fi reconstituit în perioada 11 mai -14 septembrie 2013, prin intermediul proiectului româno-polonez TRANSHUMANŢA 2013. O turmă de 300 de oi v...
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni